B1 TV Procurorul Uncheșelu, ținta principală a PSD

 
Procurorul  Jean Nicolae Uncheșelu, cel care anchetează dosarul prim-ministrului Victor Ponta, a fost anterior profesor de sport în două sate de lângă Craiova și se află la primul său dosar cu greutate anchetat. În acest dosar, Ponta este urmărit penal pentru spălare de bani, fals în înscrisuri şi complicitate la evaziune fiscală, după ce ar fi primit bani şi o maşină sport de la casa de avocatură a lui Dan Şova, în schimbul unei munci avocaţiale pe care nu ar fi prestat-o.
 
Jean Uncheşelu a absolvit trei facultăţi la Universitatea Craiova – Drept, Ştiinţe Economice şi Educaţie Fizică şi Sport. 
 
Deși președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a pus chiar la îndoială abilitatea profesională a unui procuror „de 27 de ani”, acuzându-l pe Uncheşelu că vrea să dărâme Guvernul, adevărul este că acesta are 37 de ani, iar potrivit DNA este unul dintre cei mai eficienţi procurori ai săi, trimiţând în judecată 7 rechizitorii în doar un an, adică dosare penale care au fost trimise în judecată, anchetând cazuri de fraude cu fonduri europene, luare şi dare de mită şi abuz în serviciu.
 
Acesta a obţinut deja şi două condamnări (restul dosarelor fiind încă în judecată la instanţă). Printre cei anchetaţi şi trimişi în judecată de el la DNA se numără un oficial al Ministerului Agriculturii şi diverşi oameni de afaceri, însă nici un nume sonor pentru scena publică.
 
În 2009, Jean Nicolae Uncheșelu a devenit procuror. În 2014, cu o vechime de 6 ani ca procuror şi după un interviu unde a fost notat cu „foarte bine”, el a venit la DNA Bucureşti, potrivit Gandul.
 
Uncheșelu este căsătorit cu Alina Marcela Uncheşelu, judecătoare la Judecătoria Craiova, secţia Civilă. Tot acolo a profesat şi judecătorul Marin Oprea, rudă de gradul doi cu soţia lui Uncheşelu (unchi sau frate), care s-a mutat însă la Tribunalul Dolj, la secţia Contencios Administrativ.
 
Averea soţilor Uncheşelu nu este una impresionantă, conform declaraţiilor de avere. În 2011, o dată cu achiziţionarea unui apartament în Craiova, apar şi două credite de 102.000 euro, din care în prezent mai există doar unul de 66.000 de euro, scadent în 2016. În 2009, cei doi soţi aveau fiecare apartamentul său în Craiova, în prezent mai există doar unul. Tot în 2009, apare şi un credit de 15.000 de euro, achitat între timp. Soţii Uncheşelu deţin un Peugeot 207 şi un Hyundai Grandeur fabricat în 2008 şi cumpărat în 2010.
 
Procurorul Jean Uncheşelu lucrează la Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, condusă de procurorul Claudiu Dumitrescu. 
 
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, de unde a venit la DNA, Uncheşelu a avut în lucru un dosar al lui Adrian Mititelu, fostul finanţator al Universităţii Craiova, precum şi pe unul al fratelui lui Bercea Mondial, Vasile Anghel zis Amar Generalu’, conform aceloraşi surse. Acum, procurorul a devenit ținta celor de la PSD.
 
„Credeţi că este normal ca într-o ţară democratică, cu regim parlamentar, un procuror, poate a cărui pricepere profesională nu pot să o apreciez, dar am posibilitatea să îmi pun nişte semne de întrebare – câtă experienţă are la 27 de ani şi câtă responsabilitaet are – să răstoarne două guverne în decurs de o lună de zile, să zicem?”, a fost de părere Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.
 
PSD a bagatelizat ancheta DNA şi implicit pe procurorul Uncheşelu, arătând într-un comunicat de presă adresat cancelariilor şi jurnaliştilor din străinătate că este vorba despre un caz „construit ca unul politic, nu ca unul judiciar, menit să dărâme Guvernul şi să schimbe majoritatea parlamentară” şi că Victor Ponta „a fost pus sub acuzare de procurori înainte să fie audiat sau să i se ofere şansa de a lămuri acuzaţiile, care au legătură cu fapte din 2007-2008, care au provocat un prejudiciu de 10.000 de euro - şi au depăşit deja perioada de prescripţie”.
 
Numele lui Uncheșelu apare și într-un dosar mediatizat în presă, în care are statut de victimă. Colegul său, procurorul craiovean Dragoş Cristian Cerăceanu, condamnat în septembrie 2014 la doi ani de închisoare cu suspendare, a sustras informaţii dintr-un dosar instrumentat de Uncheşelu şi le-a furnizat unei femei care era anchetată, sperând să obţină în schimb favoruri sexuale.
 
Sursa: b1.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 530

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 907

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 873

Victor Ponta, reales președinte al Pro România

25 Nov 2023 958

Condamnare pentru sociologul Theodor Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta! (DOCUMENT)

16 Nov 2023 6283

Victor Ponta este noul consilier al premierului. Prima reacție după numire

18 Aug 2023 1460

Fostul ministru, Victor Paul Dobre nu-l va mai consilia pe președintele CJ Constanța (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1388

Fostul ministru, Victor Paul Dobre, consilier cu normă întreagă la cabinetului președintelui CJ Constanța (DOCUMENT)

27 May 2023 1360

Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată pe sociologul Theodor Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta! (DOCUMENT)

19 May 2023 1203

Sociologul Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, trimis în judecată

15 May 2023 1179

Constanța Aflat în vacanță pe litoral, Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat

12 Aug 2021 2236

Fostul deputat Andrei Gerea a fost numit la conducerea parcului eolian Crucea din Dobrogea

23 Apr 2021 2561

Un fost ministru din guvernul Ponta a devenit consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Constanța

06 Apr 2021 3405

Președintele AFDR Constanța, despre demiterea „cazul” Bjoza „Funcția este una politică. Trebuie numit un istoric tânăr, aplecat asupra perioadei comuniste”

20 Mar 2021 4035

A murit actorul Bogdan Stanoevici. Fusese confirmat cu COVID-19

12 Jan 2021 3635