Producătorii de film, încurajați să realizeze co-producții prin schema de ajutor de la stat

Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat, în perioada 19-21 iulie, la Ischia Global Film&Music Fest, unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa, care reunește nume de prim-plan din industria internaţională a filmului – producători, regizori, scenariști, actori și specialiști din domeniul cinematografiei. Participarea oficialului român a vizat promovarea pachetului de facilități destinate sprijinirii realizării de co-producții în industria cinematografică românească, precizează Biroul de Presă al Guvernului.

În cadrul sesiunii de dezbateri cu titlul “Focus on Romania”, viceprim-ministrul român a subliniat angajamentul Guvernului Dăncilă de a sprijini realizarea co-producțiilor de film:

„Guvernul României este determinat să susțină industria cinematografică, iar cele mai recente decizii demonstrează hotărârea noastră în acest sens și fac din țara noastră una dintre principalele destinații pentru realizarea co-producțiilor internaționale, punând astfel în valoare atât talentul și expertiza lucrătorilor din acest domeniu, precum și frumusețea meleagurilor românești. Am prezentat producătorilor și reprezentanților marilor studiouri de producție cinematografică schema de ajutor de stat adoptată de Guvernul Dăncilă, prin care ne propunem să stimulăm producția de filme prin încurajarea inițiativei private în domeniul creării, finanțării, producției și distribuției de filme românești sau de filme realizate cu participare românească. De asemenea, am transmis tuturor producătorilor invitația de a veni și de a valorifica oportunitățile pe care le oferă România în acest domeniu, invitație primită cu deschidere”.


Oficialul român a precizat că, prin schema de ajutor de stat destinată industriei cinematografice, România devine cea una dintre cele mai atractive destinaţii din Europa pentru coproducția de filme. „Schema de ajutor de stat adoptată de Guvernul României este una dintre cele mai competitive din Europa. Schema de ajutor cuprinde alocări financiare nerambursabile în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile, procent ce poate crește cu până la 45%, atunci când se îndeplineşte condiţia promovării unei zone geografice, a unui oraș sau a României în cadrul aceleași producții cinematografice”, a subliniat viceprim-ministrul Ana Birchall.

De asemenea, oficialul român a avut o serie de întrevederi cu nume cunoscute din industria de film, producători și reprezentanți ai marilor studiouri internaționale de producție, cărora le-a adresat invitația de a veni în România pentru a investi și pentru a valorifica oportunitățile pe care le oferă industria cinematografică locală.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 152

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 693

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 278

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 501

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 427

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 317

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 756

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 417

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 858

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 425

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 498

Guvern S-a stabilit cadrul de funcționare a mecanismului Contractelor pentru Diferență

04 Apr 2024 451

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -04 aprilie 2024

04 Apr 2024 355

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1740

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 997