Profesorii unei şcoli din Constanţa, în GREVĂ JAPONEZĂ (documente)

 
Cadrele didactice din Şcoala Gimnazială Nr. 30 (Gheorghe Țițeica), mâine, se vor afla în grevă japoneză, fără a fi afectate cursurile. Decizia reprezintă un „semn de protest față de intenția ISJ şi a Consiliului local de a transforma Şcoala Nr. 6 în structură a instituţiei noastre, a scris cadrul didactic Nuran Veli, astăzi, pe reţeaua de socializare Facebook.

Se pare că Școala Gimnazială nr. 6 a rămas doar cu 300 de elevi și riscă să își piardă personalitatea juridică. „Prestigiul câștigat în timp de Școala Gimnazială Nr. 30 Gheorghe Țițeica Constanța se datorează muncii asidue a cadrelor didactice implicate. O astfel de măsură ar distruge capitalul pozitiv de imagine pe care instituția l-a dobândit datorită calității actului educativ oglindit în rezultatele elevilor noștri", precizează profesorii școlii. Mai multe puteţi citi în secţiunea documente a acestui articol.
 
Tot mâine, de la ora 11.00, va avea loc o ședință de Consiliu de Administrație la Școala 30, la care vor participa toți membrii comisiei de învățământ a Consiliului Local. Şedința este deschisă și părinților, care sunt aşteptaţi să-şi spună punctul de vedere.


Sursa foto: Facebook.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zi de grevă japoneză la Muzeul Național de Istorie a României

04 Apr 2024 506

Angajații din cadrul MINA Constanța, Muzeului de Artă, Muzeului de Artă Populară și Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” declanșează, azi, greva japoneză. Ce revendicări au

04 Apr 2024 567

Acțiuni de protest în Vămi! Vameșii anunță greve japoneze ca prim pas

17 Dec 2023 859

Începând de astăzi, farmaciile intră în grevă japoneză. Care sunt nemulțumirile

18 Oct 2023 1275

Grevă japoneză declanşată de angajaţii din Oficiul Naţional al Registru Comerţului!

14 Jul 2023 914

Grevă japoneză în instituțiile publice de sănătate și asistență socială. Ce revendicări au sindicaliștii

07 Jun 2023 897

Procesul dintre conducerea Școlii 30 „Gheorghe Țițeica” și Consiliul Local Constanța continuă. Când e următorul termen

30 Jan 2023 1450

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București, în greva japoneză pe durata întregii zile de muncă

06 Jun 2022 1202

Când se pronunță judecătorii în dosarul deschis de Școala 30 „Gheorghe Țițeica” împotriva Consiliului Local Constanța

21 Mar 2022 1983

Asociațiile de Elevi organizează grevă japoneză în această săptămână

10 Jan 2022 1518

Situația de la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța a ajuns în instanță

24 Sep 2021 5071

Grevă japoneză la Școala Gimnazială Nr.30 „Gheorghe Țițeica” în prima zi de școală

11 Sep 2021 3111

Membrii SANITAS din cadrul SCJU Constanța, în grevă japoneză

07 Oct 2020 2337

Grevă japoneză în întreprinderile și organizațiile afiliate Cartel Alfa. Detalii

03 Oct 2018 1719

Personalul din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportul e astăzi în grevă japoneză

19 Jul 2018 2082