Profeţie înspăimântătoare a Părintelui Pârvu 12 luni de linişte, după care vine urgia

O măicuţă de la mănăstirea Paltin susţine că înainte de a închide ochii, duhovnicul a avertizat că doar 12 luni va mai fi linişte, după care vremurile vor deveni tulburi.

Monahia Fotini, una dintre maicile care l-au îngrijit pe părintele Iustin în toată perioada în care starea sănătăţii sale a devenit critică, relatează în revista „Atitudini”, publicaţie a Mănăstirii Petru Vodă, cum s-a despărţit duhovnicul de această lume. „Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat”, povesteşte măicuţa.

Ca să nu îl obosească pe părintele suferind, ea nu îndrăznea să îl mai întrebe ceva. „Mergeam lângă patul sfinţiei sale, îi sărutam mâna şi mă aşezam în genunchi să mă rog în tăcere lângă sfinţia sa”, spune Monahia Fotini. Cu toate acestea, părintele Iustin a dorit să li se adreseze atât ei, cât şi altor cinci ucenici care se aflau în chilie, cel mai probabil, acelea fiind şi ultimele cuvinte ale duhovnicului înainte de moarte. Întâi de toate, părintele a vrut să afle ce se mai întâmplă în ţară. „Toţi cei din jur s-au mirat că vorbeşte şi au venit cu toţii să asculte. Eu, împreună cu Părintele Justin cel tânăr, am început să îi relatăm câte ceva dintre cele mai importante probleme, constituţia, homosexualii şi războiul dat familiei creştine, retragerea cetăţeniei de onoare lui Valeriu Gafencu şi altele, lucruri pe care părintele le asculta cu foarte multă atenţie. Şi mai zicea, oftând din când în când: Măi, măi…”, povesteşte măicuţa. O veste care l-a bucurat pe părintele Iustin a fost că Mitropolitul Vladimir din Basarabia îşi dăduse binecuvântarea pentru construirea unui paraclis închinat martirilor din temniţele comuniste din pământul Basarabiei, ceea ce însemna recunoaşterea sfinţeniei lor, inclusiv a lui Valeriu Gafencu. „Părintele a zâmbit şi a zis: Mare biruinţă!”.

Sursa: Adevarul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox 12 aprilie 2024. Ce mare sfânt este pomenit vineri

12 Apr 2024 898

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preafericitul Părinte Neofit, s-a stins din viață

14 Mar 2024 596

Calendar ortodox, 9 februarie 2024. Ce sfânt este pomenit astăzi de credincioșii ortodocși

09 Feb 2024 1660

Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 februarie 2024

31 Jan 2024 927

Calendar-Ortodox 26 ianuarie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

26 Jan 2024 751

Calendar-Ortodox 11 ianuarie - pomenirea cuviosului parinte Teodosie

11 Jan 2024 699

Calendar-Ortodox 8 ianuarie 2024 - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

08 Jan 2024 1388

Mesaj de Anul Nou - Patriarhul Daniel „Părintești binecuvântări, doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu“ (VIDEO)

31 Dec 2023 1303

Preafericitul Părinte Daniel va sluji la Catedrala Patriarhală în noaptea dintre ani şi la sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare

29 Dec 2023 729

În urma atacului din Cehia Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel transmite un mesaj Preafericitului Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Presov, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia

22 Dec 2023 716

Mesajul PF Daniel la deschiderea anului universitar 2023-2024

02 Oct 2023 839

Se împlinesc 16 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

27 Sep 2023 1034

Calendar ortodox 8 august 2023. Ce sărbătoare este azi?

08 Aug 2023 1912

Calendar-Ortodox 7 iulie - pomenirea Preacuviosului Parinte Toma cel din Maleo

07 Jul 2023 876

Calendar ortodox 4 iulie 2023. Sărbătoare importantă în calendarul creștin ortodox!

04 Jul 2023 1382