Program modern la biblioteca Universităţii Ovidius

Biblioteca Universităţii „Ovidius” din Constanța cunoaşte o a doua etapă importantă în procesul de modernizare şi  reconsiderare, aşa cum a fost stabilit punctual în programul managerial al rectorului prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure. Preocupat să ofere studenţilor şi cadrelor didactice condiţii optime de studiu, rectorul a susţinut şi urgentat procedurile pentru o achiziţie de mare valoare. Astfel, zilele trecute, a fost cumpărat şi instalat sistemul integrat de bibliotecă ALEPH (Automated Library Expandable Program), un program modern, utilizat cu  precădere de bibliotecile academice, achiziţionat de la firma Ex-LH din Budapesta (subsidiară a firmei Ex-Libris, Israel). Sistemul integrat ALEPH va asigura cititorilor - studenţi şi cadre didactice -  acces la informaţiile cuprinse în baza de date.
Instruirea personalului s-a făcut în cadrul unui seminar pe parcursul mai multor zile de către reprezentantul firmei, dr.ing. Doina Ostafe, specialist în managementul informatizării, care a prezentat modulul pentru catalogarea documentelor, în conformitate cu formatul UNIMARC al cărui scop final este facilitarea schimbului internaţional de date bibliografice. Realizarea într-un timp cât  mai scurt a catalogului informatizat este preocuparea majoră a conducerii Departamentului editorial, carte universitară şi relaţii publice, în condiţiile în care, din păcate, întregul fond al bibliotecii nu a fost până în prezent înregistrat în format electronic.
Versiunea ALEPH 500 este unul dintre cele mai performante instrumente software destinate bibliotecilor, pe care-l utilizează şi bibliotecile renumitelor universităţi Harvard, MIT, ETH Zurich, Sorbona sau biblioteci naţionale precum British Library. În plus, catalogul bibliotecii va fi integrat în portalul ROLiNeST (Romanian Library Network Science & Technology), alături de cataloagele celorlalte biblioteci centrale universitare din Bucureşti, Iaşi,Timişoara, Cluj-Napoca, dar şi Biblioteca Naţională a României şi Biblioteca Academiei. Este cel mai vast catalog virtual colectiv din România.
Automatizarea fluxului de lucru din bibliotecă  (achiziţie, prelucrare, evidenţă, circulaţie, catalog public on-line disponibil) va duce la creşterea calităţii şi cantităţii informaţiei pusă la dispoziţia cititorilor, dezvoltarea şi diversificarea serviciilor de informare oferite de către bibliotecă, creşterea numărului de utilizatori, realizarea unei baze de date bibliografice proprii cu posibilitatea conectării la o reţea naţională sau internaţională, integrarea bibliotecii în dinamica circuitului mondial al informaţiei, Universitatea „Ovidius” din Constanța devenind astfel un partener viabil, important în comunitatea academică internaţională.
Este remarcabilă ambiţia întregului personal al bibliotecii Universităţii de a se specializa în această amplă şi dificilă operaţie de transcriere a întregului fond de carte şi publicaţii în noul program, fără a întrerupe operaţiunile cotidiene. Şi aceasta în condiţiile în care numărul cititorilor înscrişi în prima lună a noului an universitar este dublu față de cel al anului trecut.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul liturgic al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

27 Mar 2024 429

Anunț important al Primăriei Constanța! Vizați, beneficiarii programului RESPECT

27 Mar 2024 521

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța Trei seri de conferințe Dilema la malul mării. Care este tema acestei ediții

26 Mar 2024 433

Polițiștii din Sulina, județul Tulcea, în mijlocul elevilor (Galerie FOTO)

26 Mar 2024 325

Programul Liturgic al IPS Teodosie. Slujbe la Constanța și Suceava

25 Mar 2024 492

Ce evenimente sunt pregătite de Comunitatea Elenă Elpis Constanța pentru a celebra Ziua Națională a Greciei

25 Mar 2024 573

Proiectele, la mâna consilierilor locali Trei grădinițe din municipiul Constanța vor fi reabilitate, modernizate și dotate cu mobilier (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 749

Programul Teatrului „Căluțul de mare” Constanța în perioada 26.03 - 31.03.2024. Lista spectacolelor

22 Mar 2024 486

Tenis de masă Faza județeană Constanța a ONSS și-a desemnat câștigătorii, dintre liceeni (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 523

Horoscop pentru joi, 21 martie 2024. Se conturează invitații la evenimente sociale

21 Mar 2024 661

Licitații publice Constanța Încă un contract atribuit director către Synesis Partners SRL

18 Mar 2024 353

Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” Constanța angajeză. Iată postul vacant

18 Mar 2024 841

​Începutul Postului Mare și praznicul Bunei Vestiri Programul Arhiepiscopului Tomisului, în perioada 17-25 martie

16 Mar 2024 871

Primăria Constanţa lansează programul anual de finanțare nerambursabilă pentru proiecte nonprofit. Iată domeniile vizate

13 Mar 2024 569

Grădinița cu Program Normal „Zubeyde Hanim“ Constanța angajează!

12 Mar 2024 690