Programul funeraliilor Regelui Mihai. Acesta va fi condus pe ultimul drum pe 16 decembrie

Casa Regală a României a făcut public programul funeraliilor pentru Regele Mihai. Astfel, dn ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, după scurta ceremonie religioasă și militară din Piața Palatului Regal, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun și va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.
 
De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat într-o mașină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa.
 
Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la București la Curtea de Argeș cu Trenul Regal.
 
Redăm, mai jos, noul program al funeraliilor Regelui Mihai I al României.
 
În ziua de miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11,00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș.
 
Evenimentul se va desfășura în prezența șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.
 
Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul:
 
— Ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.
 

— Ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.
 
— Ora 16-17: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.

 
— Ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.
 
Accesul la Castelul Peleș se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituțiile mai sus amintite la adresa email ofiter.protocol@palatulelisabeta.ro.
 
Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleș și, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.
 
Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 18.00, corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30.
 
Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
 
Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.
 
Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:
 
— Miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00;
 
— Joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00;
 
— Vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00.
 
Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.
 
Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugați să respecte următoarele reguli:
 
— Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, cu culori închise.
 
— Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel.
 
— Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
 
— Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
 
— Să aibă la ei un document de identitate.
 
— Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.
 
— Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.
 
— În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.
 
Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.
 
În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal.
 
Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
 
La ora 10,55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară.
 
Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți.
 
Accesul presei este liber.
 
La ora 11,15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.
 
De la ora 11,25 la ora 12,15, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal — Calea Victoriei — Splaiul Independenței — Piața Unirii — Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
 
De la ora 12,30 la ora 14,00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală.
 
La ora 14,00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, Șos. București-Ploiești.
 
Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la București la Curtea de Argeș. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României.
 
Prezența presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.
 
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeș, la o oră ce va fi anunțată curând. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Prezența presei și a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeș.
 
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la o oră ce va fi anunțată curând, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
 
Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.
 
Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.
 
Cărți de condoleanțe sunt deschise, începând de astăzi, la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.
 
Mesaje de condoleanțe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje
 
Pentru orice detalii, puteți contacta Secretariatul Regal și Biroul de Presă la adresa e-mail secretariat-regal@palatulelisabeta.ro și la telefonul 021 319 09 72. și la telefonul 021 319 09 72.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Celebrarea Zilei Marinei 2023 la București. Expoziții, spectacole și ceremonii

10 Aug 2023 1005

Caz revoltător! Bărbat prins de 10 ori la volan, fără permis. Ce spune Poliția

21 May 2023 1150

Doi copii au ajuns la spital după ce s-au jucat într-un leagăn destinat persoanelor cu dizabilităţi. Ce spun medicii

18 Apr 2023 1128

Se împlinesc 78 de ani de când în România a fost instaurat comunismul, regim abolit în urma Revoluției din 1989

06 Mar 2023 1153

In memoriam Krikor Zambaccian, armeanul care s-a dedicat artei și pe care a oferit-o

06 Feb 2023 1232

„Nu va curge sânge din cauza mea!” 30 decembrie 1947, ziua în care Regele Mihai a fost silit să abdice. Evenimentul a fost descris de dobrogeanul Pericle Martinescu

30 Dec 2022 1355

În urmă cu cinci ani avea loc înmormântarea Regelui Mihai I al României. Mărturisirile despre clipele petrecute pe litoralul românesc

16 Dec 2022 1255

Ultima dezbatere publică organizată de IICCMER în acest an, dedicată unui alt episod trist din istoria recentă a României

06 Dec 2022 1039

Cinci ani de la moartea regelui Mihai, ultimul monarh al României

05 Dec 2022 1395

Centenarul Încoronării (15 octombrie 1922) regelui Ferdinand și a reginei Maria ca suverani ai României Mari

17 Oct 2022 2303

Operațiunea „Davai ceas, davai palton“ în județul Constanța. August 1944 - mai 1946 (GALERIE FOTO)

27 Aug 2022 3916

Prosecco și persoanele stângace, celebrați azi. Evenimentele marcante ale zilei de 13 august, de-a lungul anilor

13 Aug 2022 1483

Perechea de stoperi cu care Farul Constanța a început campionatul. Ce a spus Hagi de evoluția celor doi (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2213

S-a lansat Albumul de fotografii "Bunicul meu Regele Mihai" de Nicolae al României. De unde fac parte fotografiile

04 Jun 2022 1363

LIVE VIDEO-TEXT Nicolae al României, prezent la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân” din Constanța (GALERIE FOTO)

10 May 2022 3055