Proiectul de Lege privind autoritatea polițistului, votat în Camera Deputaților, Camera decizională

Proiectul de lege instituie reguli clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, de control corporal, al bagajelor sau al vehiculului.

Totodată, sunt clarificate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliției și situațiile în care polițistul poate utiliza forța, respectiv sunt introduse garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului.

Legea devine astfel mai predictibilă, fiind mai clar pentru cetățeni cum se desfășoară interacțiunea cu polițistul, ce drepturi și obligații revin fiecăruia.

Este înăsprit cadrul juridic pentru o serie de fapte antisociale, precum refuzul persoanei de a da relații pentru stabilirea identității sale sau organizarea de petreceri private în spațiul public, în proximitatea imobilelor cu destinația de locuințe.

Pentru o mai bună înțelegere legii, enumerăm cele mai importante intervenții normative adoptate:
  1. Poliţistul are dreptul să solicite persoanei care face obiectul legitimării să ţină mâinile la vedere şi, după caz, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat;
  2. Poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliţiei, atunci când:
  • nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;
  •  din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
  • prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;
  • luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică;
  1. Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliţie la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale;
  2. Verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul poliţiei se realizează de îndată, fără a depăși 8 ore de la momentul iniţierii deplasării;
  3. În situaţia în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită, din motive obiective, termenul de 8 ore se poate prelungi cu perioada necesară stabilirii identităţii, verificării situaţiei de fapt şi, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși 12 ore de la momentul iniţierii deplasării; textul legii în vigoare face referire la un termen de 24 de ore, în care nu intră și perioada necesară deplasării la sediul poliției;
  4. Ca element de absolută noutate, se introduc garanții pentru persoana condusă la sediul poliției, aceasta având următoarele drepturi:
  • de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției, înainte de inițierea măsurii;
  • de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin;
  • de a contesta măsura dispusă;
  • de a fi asistată de un avocat și de a comunica direct cu acesta;
  • de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane pe care o indică;
  • de a fi asistată de un medic;
  • de a-i fi informați părinții, tutorele sau reprezentantul legal, dacă este vorba de un minor;
  • de a primi o copie a procesului-verbal întocmit cu această ocazie.
  1. Polițistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuinţă sau în orice spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru a salva viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spaţiu este o persoană aflată în pericol; a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spaţiu este o persoană decedată; a prinde autorul unei infracţiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante, prin violenţă, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta/aceasta se află în acel spaţiu, sau autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spaţiu.
  2. Prin proiectul de lege se introduce prezumția săvârșirii unei acțiuni violente împotriva polițistului, dacă persoana care a fost avertizată prin mesajul Poliţia, stai! – Nu te apropia!, continuă să se apropie de polițist. Acțiunea persoanei va da dreptul polițistului de a interveni, utilizând forța, proporțional și strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul și pentru a lua măsurile legale necesare.
Proiectul propus de MAI și adoptat prin votul Parlamentului României nu vizează domeniul adunărilor publice (mitinguri, activități de protest etc.).

Pentru o perioadă de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Ministerul Afacerilor Interne, Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră Română vor desfăşura activităţi de informare a populaţiei cu privire la drepturile şi obligaţiile persoanelor, respectiv drepturile şi obligaţiile organelor de aplicare a legii.

Menționăm că proiectul de lege a fost inițiat de MAI, în urma unor consultări consistente cu polițiștii și polițiștii de frontieră, în principal cei care execută activități în teren, cu organizația profesională și organizațiile sindicale ale acestora.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul României în luna februarie a.c., după mai bine de 4 luni de consultare cu societatea civilă, proces în urma căruia au fost preluate propuneri ale organizațiilor neguvernamentale și au fost eliminate prevederi care au fost contestate în spațiul public.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 698

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 458

Tulcea. Polițist lovit cu piciorul în cap. Judecătorii au dictat aproape 7 ani de închisoare

14 Apr 2024 577

Justiție Constanța Patru ani de închisoare cu executare pentru un fost poliţist din Tulcea!

11 Apr 2024 1940

Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa despre femeia suspectată că a agresat un polițist la Medgidia

05 Apr 2024 526

Curtea de Apel a decis daune morale de mii de euro pentru un polițist din Constanța (MINUTA)

03 Apr 2024 635

Caz incredibil la Constanța! Un fals polițist făcea controale pe litoral și cerea bani pentru a nu da amenzi

03 Apr 2024 780

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 1002

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3838

Acțiune a polițiștilor în două școli din municipiul Constanța

30 Mar 2024 628

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 685

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 751

Promovare a profesiei de polițist Zeci de tineri interesați au participat la evenimentul de la Constanța (FOTO)

16 Mar 2024 722

Dolj Procuror cercetat de DGA pentru infracțiuni de corupție. Încă un ofițer de poliție este suspect

14 Mar 2024 779

Constanța Final de proces în cazul polițistului acuzat că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

09 Mar 2024 757