Proiectul „Închiderea Centrului de servicii comunitare Cristina", lansat de DGASPC Constanţa

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în parteneriat cu Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „ÎNCHIDEREA CENTRULUI DE SERVICII COMUNITARE CRISTINA”, finanţat prin Programul Operational Regional P.O.R./8/8.1/8.3/C/1 Grup Vulnerabil copii.

Contractul de finanțare s-a încheiat în data de 01.07.2019 cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management și cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud - Est, în calitate de Organism Intermediar.
Obiectivul general al proiectului constă în demararea procesului de dezinstituționalizare a copiilor din centrele de mare capacitate aflate în subordinea DGASPC Constanța, prin închiderea Centrului de Servicii Comunitare„Cristina”.

Potrivit DGASP Constanţa, obiectivele specifice sunt următoarele:
1. Construirea și dotarea a două Case de Tip Familial în municipiul Mangalia, str. M.I. Dobrogeanu, nr. 65D și 65H, județul Constanța, aferent proiectului „Închiderea Complexului de Servicii Comunitare Cristina”.
2. Reabilitarea/modernizarea/dotarea imobilului situat pe str. M.I. Dobrogeanu, nr. 65D, municipiul Mangalia, județul Constanța, în vederea deschiderii unui Centru de Zi de Recuperare destinat copiilor cu dizabilități/beneficiarilor din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Cristina” și din comunitate.

Valoarea totală a proiectului este de 4.501.865,36 lei. Contribuția eligibilă DGASPC Constanța, prin Consiliul Judetean Constanta este de 2% din valoarea proiectului, respectiv suma de 90.037,30 lei. Perioada de implementare este de 18 luni ( 01 iulie 2019 – 31 octombrie 2020).

Informaţii suplimentare despre proiect se pot obține de la d-na Oana Manoilă, purtător de cuvânt D.G.A.S.P.C. Constanţa, la numărul de telefon 0241/480872 sau 0729653923, e-mail office@dgaspc-ct.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 577

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru lucrări de proiectare, achiziționare și montare echipamente la CRRN Artemia Techirghiol (DOCUMENT)

08 Apr 2024 522

Protecția Copilului Constanța câștigă procesul cu DGASPC Prahova! Miza, 11.000 de euro! Cazul, ajuns la Curtea de Apel (MINUTA)

07 Apr 2024 516

Consiliul Județean Constanța a anulat concursul pentru postul de director executiv al DGASPC! (DOCUMENT)

03 Apr 2024 2991

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța cumpără generator electric (DOCUMENT)

30 Mar 2024 491

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru proiectare și execuție sistem de alarmă antiefracție (DOCUMENT)

30 Mar 2024 455

DGASPC Constanța cumpără servicii de proiectare (DOCUMENT)

29 Mar 2024 498

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului investește în lucrări la trei imobile (DOCUMENT)

28 Mar 2024 491

Fost director în Primăria Constanța, Emil Mereuță candidează pentru funcția de director executiv la DGASPC (DOCUMENT)

25 Mar 2024 2273

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 904

Licitații Constanța GPL de peste 1,2 milioane de euro cumpărat de DGASPC Constanța de la firma mamei lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

04 Mar 2024 798

DGASPC Constanța cheamă în judecată AJPIS Constanța. Care este motivul?

01 Mar 2024 936

DGASPC cheampă AJPIS Constanța în instanță! Este vizat anularea procesului verbal de la Centrul de Recupeare „Artemia” Techirghiol

25 Feb 2024 794

Ședință CJ Constanța Iată ce instituții vor forma Echipa Intersectorială Locală în domeniul prevenirii și combaterii expolatării copiilor prin muncă (DOCUMENT)

18 Feb 2024 781

Protecția Copilului Prahova, proces pe 11.000 de euro cu Protecția Copilului Constanța și Consiliul Județean! Instanța s-a retras pentru deliberări

14 Feb 2024 695