Pronunţare în dosarul lui Parpală Judecătorii au constatat „neregularitatea actului de sesizare al instanţei“ (rechizitoriu)

 
Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat astăzi în dosarul în care Boris Parpală a contestat începerea judecăţii sale în dosarul în care a fost deferit Justiţiei de procurorii DNA Constanţa.
 
În urmă cu puţin timp, Valentina Boboc, judecător al Curţii de Apel Constanţa, a constatat „neregularitatea actului de sesizare al instanţei“.
 
În continuare, a fost acordat termen pentru soluţionarea contestaţiei la data de 20 octombrie.

Reamintim că Parpală este acuzat de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată (32 de acte materiale), şi de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (22 de acte materiale). 

Citeşte şi DNA - „ZECI DE PRIMĂRII AU BENEFICIAT DE SERVICII INUTILE ŞI NESOLICITATE“
AVEREA, INTERESELE ŞI FIRMELE LUI BORIS PARPALĂ. ȘEFUL DIRECŢIEI PENTRU AGRICULTURĂ, ARESTAT (DOCUMENTE)


RECHIZITORIU
TRIMITERE ÎN JUDECATĂ BORIS PARPALĂ, FOST CONSILIER CJC ŞI ŞEF AL DIRECȚIEI PENTRU AGRICULTURĂ CONSTANŢA (DOCUMENT)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța a încetat procesul penal faţă de Boris Parpală, fost inspector în CJC

05 May 2023 1752

Decizie de ultim moment în justiția din Constanța! Este vizat un fost inspector CJC, condamnat cu executare, în 2021

22 Dec 2022 1440

Boris Parpală va fi pus în libertate! A fost inspector CJC și director al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Constanţa

16 Sep 2022 2119

ANAF cere ca un fost inspector din CJC să răspundă „material și cu averea personală“ pentru prejudiciul cauzat bugetului. S-a ajuns în apel

22 Aug 2022 2812

Fost inspector din CJC, condamnat cu executare! Dosarul s-ar putea rejudeca

30 Jul 2022 2043

Curtea Supremă, decizie definitivă pentru un fost inspector din Consiliul Județean Constanța

18 Oct 2021 1629

Firma care a prestat „servicii inutile şi nesolicitate“ pentru 22 de primării din Constanța, dizolvată

23 Sep 2021 2422

Au încetat raporturile de muncă dintre condamnatul Boris Parpală și Consiliul Județean Constanța

01 Jul 2021 2064

Fost inspector al Consiliului Județean Constanța Boris Parpală, condamnat definitiv la închisoare cu executare

14 Jun 2021 3635

Cinci ani cu executare în primă instanță pentru fostul șef al Direcţiei pentru Agricultură Constanţa. Pronunțarea în apel, amânată

18 May 2021 2286

Cinci ani cu executare în primă instanță pentru un fost inspector din CJC. Decizia finală va fi luată peste câteva zile

08 May 2021 1807

Închisoare cu executare, în primă instanță, pentru un fost inspector al CJC. Procesul continuă la Curtea de Apel

29 Mar 2021 2680

Este nevoie de un al treilea judecător în dosarul unui fost inspector al Consiliului Județean Constanța

22 Dec 2020 1776

Judecata în dosarul lui Boris Parpală a început la Curte cu o amânare

30 Oct 2020 2040

Dosarul lui Boris Parpală, fost inspector CJC, a ajuns la Curtea de Apel. Când va avea loc primul termen

22 Jul 2020 1825