Propunere legislativă pentru creşterea vârstei de pensionare a militarilor. Ce prevede aceasta

O propunere legislativă depusă la Camera Deputaţilor prevede creşterea vârstei de pensionare a militarilor, informează Agerpres.ro. 
 

"Cadrele militare din armele şi serviciile sau specialităţile militare în care se înregistrează deficite majore de personal sau cadrele militare care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare la împlinirea vârstei standard de pensionare, potrivit legii, pot fi menţinute în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în funcţie de nevoile instituţiei militare, la solicitarea sau cu acordul acestora şi cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei", prevede iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, depusă de deputaţii PSD Dorel Căprar şi Mihai Weber şi de deputatul ALDE Marius Surgent.

 
Proiectul mai prevede că "limitele de vârstă în grad până la care cadrele militare în rezervă pot fi menţinute în evidenţă sunt de 57 de ani pentru clasa I, 62 de ani pentru clasa a II-a şi 65 de ani pentru clasa a III-a".
 
Iniţiatorii menţionează în expunerea de motive că, "în prezent, sistemul militar se confruntă cu un deficit îngrijorător de resursă umană calificată, în contextul în care, pe parcursul ultimilor nouă ani, modificările aduse legislaţiei în domeniul militar, pe de o parte, şi cele care au generat plafonări ale soldelor concomitent cu blocări ale încadrărilor, pe de altă parte, au creat premisele unor treceri masive în rezervă, neurmate de încadrări care să acopere deficitul creat".
 

"Aceste fenomene au creat un vid pe segmentul resursei umane cu vârsta şi experienţa necesare asigurării continuităţii actului de comandă sau executării unor sarcini complexe. La acest moment, personalul militar se compune din cadre ce se apropie de vârsta prevăzută de lege pentru trecerea în rezervă din oficiu, care din patriotism şi devotament nu au ales să profite de avantajele legislaţiei în domeniul pensiilor militare şi cadre tinere, fără experienţa necesară continuităţii misiunilor militare la standardele consacrate, ce nu vor mai avea în curând cu cine să înveţe", mai susţin iniţiatorii.

 
Aceştia menţionează că, în perspectivă, se conturează înăsprirea acestui decalaj, în contextul în care noile măsuri bugetare menţin aceleaşi restricţii în privinţa pachetelor salariale şi posibilităţile de încadrare.
 

"În condiţiile în care vârsta standard de pensionare pentru militari, la atingerea căreia sunt trecuţi în rezervă din oficiu, este de 60 de ani, iar vârsta standard de pensionare în sistemul civil de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, pentru a preîntâmpina eventualele riscuri la adresa securităţii naţionale generate de situaţia fără precedent, suprapusă unui mediu internaţional de securitate ameninţător şi imprevizibil, se impune permiterea rămânerii în activitate a cadrelor militare cu stare corespunzătoare de sănătate, la cerere şi cu acordul conducătorului instituţiei, până la vârsta de 65 de ani", precizează iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

 
Proiectul se află în consultare publică la Camera Deputaţilor care este primul for sesizat, Senatul fiind Cameră decizională în acest caz.  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Porților Deschise la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale din Constanța

18 Apr 2024 201

Județul Constanța Încă o dronă a fost observată în zona Bazei Aeriene 57 „Mihail Kogălniceanu”!

18 Apr 2024 595

Ziua Porților Deschise la Academia Navală „Mircea Cel Bătrân”

18 Apr 2024 320

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

17 Apr 2024 211

ISU Iași124 de evenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 24 de ore

17 Apr 2024 247

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1323

ISU BihorDouă incendii produse în Bihor, în Oradea și Ortiteag

15 Apr 2024 268

ISU SuceavaIncendii de vegetație

15 Apr 2024 237

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 436

ISU IașiInspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihail Sturdza” al Județului Iași au gestionat 320 de evenimente

12 Apr 2024 235

ISU HarghitaIntervențiile pompierilor din ultimele 24 de ore

11 Apr 2024 252

ISU Iași111 evenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 265

ISU Iași224 de evenimente gestionate de către pompierii ieșeni în perioada 05 – 07.04.2024

08 Apr 2024 260

ISU HarghitaMisiunile pompierilor harghiteni din ultimele 4 zile

08 Apr 2024 257

ISU BihorIncendiu la un supermarket din Oradea

08 Apr 2024 264