Propunerea legislativă privind statutul de autonomie în cazul ţinutului secuiesc, respinsă de Senat

Senatul a respins marţi, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă privind statutul de autonomie în cazul ţinutului secuiesc, informează Agerpres.ro. 
 
Senatul s-a pronunţat în favoarea respingerii proiectului, înregistrându-se 96 voturi pentru şi 9 împotrivă, însuşindu-şi raportul de respingere al Comisiei de administraţie.
 
Iniţiatorul proiectului, deputatul UDMR Kulcsár-Terza József-György, a arătat că nu propune modificarea graniţelor, ci doar autonomie teritorială a ţinutului secuiesc în interiorul statului român.
 
Potrivit proiectului de lege, "locuitorii Ţinutului Secuiesc se constituie în comunitate autonomă" ca expresie a identităţii sale istorice, în scopul asigurării egalităţii de şanse a cetăţenilor şi protecţiei identităţii naţionale maghiare.
 
Autonomia comunităţii reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţii majoritate autohtonă a ţinutului istoric de a dispune de prerogativele de autoadministrare şi de unele prerogative de ordin statal, în scopul preluării sub propria ei responsabilitate şi în interesul întregii colectivităţi a unei părţi importante a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, se arată în proiectul de lege.
 
Conform actului normativ propus, "Ţinutul Secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României, iar competenţele regiunii sunt stabilite prin prezentul Statut al regiunii sau de dreptul internaţional". "Regiunea are dreptul de decizie şi de gestionare în domeniile care aparţin competenţelor sale specifice, iar acest drept include adoptarea şi exercitarea unei politici proprii regiunii", mai prevede proiectul de lege.
 
Acelaşi proiect menţionează că "teritoriul regiunii autonome cuprinde actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş, care aparţine judeţului Mureş".
 
Sursa: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 286

Se schimbă regulile pentru reparațiile auto? Iată ce înseamnă pentru șoferi

25 Mar 2024 2651

Senat Paşaportul simplu temporar se eliberează doar în situaţii de urgenţă

18 Mar 2024 620

Senatul a adoptat instituirea anului 2027 drept Anul "Ion I.C. Brătianu"

12 Mar 2024 479

Proiect aprobat de Senat Spațiile comerciale mai mari de 2.000 metri pătraţi ar putea fi obligate să dispună de centre de prim ajutor

11 Mar 2024 933

Oficial de la MAE despre votul prin corespondență la alegerile pentru Președintele României și cele parlamentare

11 Mar 2024 509

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 918

Modificări importante în Codul Rutier! Proiectul, adoptat tacit de Senat! Amplasarea radarelor, semnalată conducătorilor auto

05 Mar 2024 719

Proiect inițiat de Guvern privind energia eoliană offshore, adoptat de Senat

04 Mar 2024 600

Diane Vancea, realeasă președinte al Senatului Universității „Ovidius“ din Constanţa. Iată cine sunt cei doi vicepreședinți

29 Feb 2024 904

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 671

Alegerile au fost validate Iată componența noului Senat al Universității Ovidius din Constanța pentru mandatul 2024-2029

26 Feb 2024 1225

Azi vor fi validate candidaturile depuse Alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța pentru Senat

20 Feb 2024 1086

Proiect de lege. Băuturile energizante ar putea fi interzise minorilor

19 Feb 2024 641

Remus Zăgan, ales președinte al Senatului Universității Maritime din Constanța. Averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 1374