PRoTECT – proiectul în care Poliția Română colaborează cu parteneri europeni, în scopul întăririi siguranței publice

PRoTECT a reunit la Brașov reprezentanți ai Poliției Române, cu alte instituții de aplicare a legii și de cercetare, precum și cu autorități publice locale din 5 orașe ale UE.
Împreună, partenerii vor pune în aplicare un concept global, în care instrumentele, tehnologia, instruirea și demonstrațiile pe teren să contribuie, cât mai eficient, la protejarea spațiilor publice, cu accent pe zonele urbane aglomerate, înainte, în timpul și după o amenințare teroristă. 

 
La nivelul Poliției Române se află în implementare proiectul PRoTECT (Public Resilience using TEchnology to Counter Terrorism) - o  inițiativă a ENLETS - Rețeaua europeană de servicii tehnologice de aplicare a legii, care își propune să întărească cooperarea autorităților locale și agențiilor de aplicare a legii europene, în eforturile pentru siguranța publică.
 
Proiectul, finanțat de Comisia Europeană prin Fondul pentru Securitate Internă (ISF), parcurge mai multe etape, de la evaluarea vulnerabilităților și amenințărilor de tip atac terorist ce se pot petrece în spațiile publice a 5 orașe pilot din Uniunea Europeană, partenere în cadrul proiectului, stabilirea necesarului tehnic, centralizarea bunelor practici, până la primirea ofertelor din partea furnizorilor de tehnologii.
 
O altă etapă vizează întocmirea mai multor scenarii, pe baza cărora se vor realiza exerciții și demonstrații utilizând tehnologiile selectate, iar în final va fi realizat un ghid pentru planificarea, organizarea și executarea altor exerciții de acest fel pentru protecția obiectivelor vulnerabile identificate.
 
La data de 17 iulie 2019, a avut loc primul Seminar organizat în cadrul proiectului. Specialiștii Poliției Române din cadrul Unității Centrale de Analiză a Informațiilor și Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, împreună cu cei din statele și organizațiile europene în domeniul aplicării legii, securității și terorismului, au discutat concluziile desprinse din studiul de vulnerabilitate, realizat în prima etapă a proiectului, ce vor stau la baza implementării etapelor următoare. 
 
Poliția Română ia parte la consorțiul de proiect, alături de alte  instituții de aplicare a legii și de cercetare și autorități publice locale din 5 orașe ale UE (prin intermediul rețelelor ENLETS și EFUS – Forumul European pentru Securitate Urbană): Institutul Olandez pentru Tehnologie - DITSS Olanda – coordonator proiect, Ministerul de Interne din Spania, Organizația Olandeză pentru Cercetare Științifică Aplicată – TNO, Academia de Științe a Datelor Jheronimus – JADS, Forumul European pentru Securitate Urbană – EFUS, Centrul de Studii de Securitate din Grecia KEMEA, Centrul Lituanian de Excelență pentru Formare, Cercetare și Educație in domeniul Criminalității Informatice - L3CE.
 
Cele 5 orașe pilot, partenere în cadrul proiectului, sunt localitățile Brașov, Eindhoven (Olanda), Malaga (Spania), Vilnius (Lituania) și Larisa (Grecia).
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Pambu Security Protect asigură servicii de pază pentru Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas (DOCUMENTE)

27 Feb 2024 459

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a modificat valoarea contactului semnat cu Margus Protect Technologies SRL (DOCUMENT)

05 Feb 2024 915

Maria Fudulea a preluat Pambu Security Protect SRL, din Constanța

31 Jan 2024 770

CFR Călători SA, contract cu Transguard Security SRL, pentru pază obiective, bunuri și valori! (DOCUMENT)

29 Jan 2024 670

O nouă firmă de pază și-a pus bazele în Constanța!

26 Oct 2023 3126

Oiță Bucur, acționar majoritar Logistic Montserv Sistems SRL, din Constanța, și-a schimbat sediul social!

25 Sep 2023 838

Achiziții Constanța Primăria comunei Nicolae Bălcescu înființează un centru de colectare prin aport voluntar

23 Sep 2023 905

Termen nou în insolvența City Protect SRL, una dintre cele mai cunoscute firme de pază din Constanța

17 Sep 2023 1101

Horoscop 03 august Pentru una din zodii, în domeniul profesional se conturează noi orizonturi

03 Aug 2023 943

O nouă firmă de pază la Constanța! Cine este fondatorul

10 Jul 2023 5317

Proiect de modernizare a unei străzi importante din comuna Corbu

27 Apr 2023 1051

Constanța Baza Logistică Navală a încheiat un contract cu șapte firme pentru a cumpăra produse agroalimentare (DOCUMENT)

06 Apr 2023 1430

Licitație organizată de UM 02022 Constanța (Baza Logistică Navală), contestată la CNSC

28 Mar 2023 988

Aeroportul Delta Dunării cumpără de la o companie din Voluntari echipament de scanare pentru detecția explozibililor lichizi

04 Jan 2023 1371

ISU BihorModificari legislative privind avizarea si autorizarea de securitate la incendiu si protectie civila

03 Jan 2023 717