Protest al taximetriștilor în Capitală faţă de transportul nelicenţiat. Ce alte revendicări au aceștia

Câteva sute de taximetrişti protestează miercuri în Piaţa Victoriei faţă de transportul nelicenţiat printre solicitări fiind şi aceea ca poliţia rutieră să poată sancţiona pe şoferii ce practică transportul nelicenţiat, informează Agerpres.ro
 

"Pe data de 13, venind cortegiul Regelui Mihai în ţară, am oprit mitingul. Unul din motive a fost acesta, iar al doilea a fost promisiunea ministrului Transporturilor, o promisiune fermă, pe care şi-a luat-o în faţa tuturor reprezentaţilor veniţi la minister marţea trecută. Probabil că în ianuarie vom face în toată ţară un protest general, pentru că şi dumneavoastră şi noi, toţi cei prezenţi, nu cerem decât un singur lucru de la Guvern astăzi: poliţia rutieră, organele abilitate ale statului, să poată aplica legea, să poată sancţiona acei şoferi care fac transport neautorizat de persoane, nelicenţiat, atât de taxi, rent-a-car, curse ocazionale, cu transport regulat de persoane, pentru că piratarea este la toate aceste segmente de transport", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

 
Potrivit sursei citate, veniturile ilicite din transportul rutier sunt foarte mari.
 

"Noi am avut încredere şi avem încredere în ministrul Transporturilor, că ar fi vrut să ne dea această ordonanţă astăzi, ieri nu era pe ordinea de zi. Nu cerem niciun fel de facilitate fiscală, nu cerem nicio altă reglementare care să ne aducă beneficii. Nu noi trebuie să ne cerem scuze pentru deranjul creat în Bucureşti, alţii trebuie. Se pare că trebuie să avem în fişa postului, de 2 ori pe an să venim în faţa Guvernului, să cerem acelaşi lucru. Noi suntem aici, domnule prim-ministru, şi nu vom pleca. Rămâne la latitudinea dumneavoastră, dacă vreţi, într-adevăr, ca toată lumea să respecte legea. Nu am venit să vă cerem nicio subvenţie, niciun ban", a mai spus preşedintele COTAR.

 
Transportatorii solicită modificarea Legii 38/2003 în vederea eradicării activităţii neautorizate şi nelicenţiate din domeniul transporturilor rutiere de persoane - de taxi, rent a car şi prin curse regulate sau ocazionale.
 
Protestul membrilor COTAR este programat pentru intervalul orar 09:00 - 20:00.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 496

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 221

Protest la Oficiul Registrului Comerțului Constanța! Ce revendicări au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1038

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 512

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 519

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 567

Demonstrație în sprijinul prizonierilor de război ucraineni la Constanța

10 Apr 2024 463

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1031

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 570

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 927

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 600

Programul „Cum depășim provocările din viața noastră", la Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea

31 Mar 2024 428

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 582

UPDATE. Constanța Poștașii au intrat în grevă de avertisment! Cât durează acțiunea de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1140

Grevă de avertisment la Primăria Siliștea, județul Constanța Angajații din peste 1200 de primării de comune anunță noi proteste! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 612