Purtătorul de cuvânt al BEJ Constanţa "A fost un scrutin curat din punct de vedere al sesizărilor către Biroul Electoral Judeţean"

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa, democrat liberalul Gheorghe Măndilă, a declarat, în această seară, după închiderea urnelor pentru alegerile europarlamantare, că "a fost un scrutin curat din punct de vedere al sesizărilor către Biroul Electoral Judeţean". "Legat de sesizări la Biroul Electoral Judeţean, ele au fost destul de puţine. Majoritatea s-au rezolvat prin instrucţiuni adresate preşedinţilor secţiilor de votare. Cel mai notabil ar fi evenimentul de la Năvodari, de la secţia 325, unde o persoană a greşit căsuţa unde trebuia să semneze, dar s-a rezolvat problema prin faptul că a fost adusă persoana respectivă de acasă, cu poliţia, şi a recunscut incindentul, iar persoana care a venit ulterior a putut vota, fiindcă i s-a eliberat căsuţa de semnătură. Un alt incident sesizat la BEJ a fost - în comuna Nicolae Bălcescu - prezenţa unui banner electoral nedemontat în cursul zilei de ieri, dar s-a rezolvat în primele ore ale dimineţii, când preşedintele secţiei de votare a dispus, cu ajutorul poliţiei, înlăturarea acelui banner electoral", a precizat purtătorul de cuvând al BEJ Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionică – imobil situat in loc. Lumina

18 Jan 2024 624

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionică - imobil situat în Mangalia

28 Aug 2023 565

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionică - imobil situat în Constanța, strada Traian - sediu bancă

03 Aug 2023 652

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionică - imobil situat în Ovidiu

01 Aug 2023 777

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionică - imobil situat în Incinta Port Constanța, Dana 34 - sediu birouri

19 Jul 2023 751

Publicație de vânzare BEJ Oană Silviu - imobil Construcție C1 - Sediu banca situat în Constanța

17 Jul 2023 632

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionică - imobil situat în Constanța

29 Jun 2023 1017

Biserica de pe trotuar Astăzi s-ar putea decide soarta lăcașului de pe bulevardul Tomis

28 Nov 2022 1443

Seniorii Constanței, recurs contra Consiliului Local Constanța! La mijloc sunt peste 2.500 de euro și o chirie lunară de patru ori mai mare (DOCUMENT)

21 May 2022 1537

Facturi neachitate și comenzi neonorate Imobil din Constanța, executat silit. Ce sume datorează proprietarul și cine a cerut executarea

27 Oct 2021 4912

Situație atipică O firmă își execută silit propriii asociați, la Constanța. Bloc de cinci etaje, scos la vânzare (I)

17 Sep 2021 5702

Oficial de la Biroul Electoral Județean Cum au votat locuitorii județului Constanța. Lista completă a partidelor și numărul de voturi primite

08 Dec 2020 15443

#alegeriparlamentare2020 Județul Constanța, rezultatele parțiale de la ora 13.00

07 Dec 2020 2979

Biroul Electoral Județean Constanța a validat candidaturile pentru alegerile parlamentare. Un singur independent și-a depus dosarul (documente)

29 Oct 2020 3545

PMP Constanța depune candidaturile pentru alegerile parlamentare. Elena Băsescu, prezentă

20 Oct 2020 4362