Racola studente, prezentându-se drept un „maestru spiritual”

Imagini pentru diicotMiercuri şi joi, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. Mureş au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Apostolache Eusebiu Sebastian, Sinoai Ildiko, Papai Marta, Birtalan Villo şi Gothard Veronika, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă şi trafic de minori în formă continuată.
 
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că încă anterior anului 2008, inculpaţii Apostolache Eusebiu Sebastian, Sinoai Ildiko, Papai Marta şi suspecta K. N. A., au constituit un grup infracţional organizat , având ca scop săvârşirea infracţiunilor de  respectiv trafic de persoane și trafic de minori”, conform DIICOT.
 
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că iniţiatorul şi leaderul grupului infracțional organizat cu tendințe sectare a fost  inculpatul  Apostolache  Eusebiu Sebastian. „Astfel, inculpatul Apostolache Eusebiu Sebastian,  prin intermediul celorlalte membre ale  “CERCULUI” (denumirea dată grupului de către membrii săi),   a recrutat mai multe tinere, mai ales din rândul unor studente din cadrul unei Universităţi de pe raza municipiului  Tg. Mureş şi profitând de vulnerabilitatea acestora, le-au prezentat „maestrului spiritual” Apostolache, care ulterior le găzduia în locuinţa în care se afla la acel moment (şi care era denumită “casă sfântă”, prin simpla sa prezenţă acolo). Totodată, membrii grupului profitau de autoritatea spirituală incontestabilă exercitată de către inculpatul Apostolache Sebastian în calitatea sa de „maestru spiritual” asupra tinerelor recrutate”, precizează DIICOT.         
 
Aservirea victimelor faţă de inculpatul Apostolache Sebastian  şi inducerea stării de deplină obedienţă a acestora s-a realizat cu ajutorul nemijlocit al suspectei K. N. A şi inculpatelor Sinoai Ildiko şi Papai Marta , prin activitatea de recrutare a victimelor, îndoctrinarea acestora, izolarea  de familie, societate, locuri de muncă, cazarea acestora în comunităţi închise, în aşa numitele  „case sfinte”  în condiţii precare de subzistenţă, fiindu-le interzis aproape orice contact cu alte persoane din afara cercului.
 
În acest context, inculpaţii au procedat atât la exploatarea sexuală a victimelor,  cât şi la exploatarea acestora din punct de vedere material, victimele având obligaţia de a aduce toate câştigurile sau banii obţinuţi de la părinţii acestora în locuinţa unde erau ţinute închise, sub pretextul cheltuielilor comune cu mâncarea ( deşi, din declaraţiile persoanelor vătămate a rezultat faptul că acestea primeau  mâncare doar o dată pe zi, macaroane cu brânză, iar noaptea, după ritualurile sexuale li se oferea doar cu pâine cu gem. etc.)
 
S-a reţinut totodată că, iniţial, inculpata Birtalan Villo a fost victima minoră de care inculpatul Apostolache Sebastian a profitat raportat la discernământul său diminuat, de puţina experienţă de viaţă a acesteia (acesta fiind în casa sfântă de la vârsta de 11-12 ani) precum şi de labilitatea ei emoţional afectivă, reuşind să-i inoculeze acesteia ideea că prin întreţinerea de relaţii sexuale cu el, în calitatea sa de maestru spiritual, avea posibilitatea să progreseze spiritual, ajungând să fie perceput ca o divinitate, nu numai de către minoră, ci de către toate persoanele vătămate. Ulterior, inculpata Birtalan Villo, a dezvoltat o relaţie de dependenţă totală ( mentală, afectivă, sexuală ) şi coroborat cu lipsa mamei sale din ţară, şi-a dezvoltat această dependenţă de inculpat, ajungând ca din victimă minoră să devină racolator pentru alte tinere, ce urmau să fie prezentate apoi inculpatului.
 
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost identificate și ridicate mai multe sisteme informatice, medii de stocare a datelor informatice, numeroase pietre folosite în cadrul acestor ritualuri,obiecte sexuale folosite de către tinerele exploatate  la ritualurile de la miezul nopții, pungi în care toate membrele Cercului erau obligate să-și păstreze părul tăiat sau unghiile tăiate, o masă pe care inculpatul Apostolache o folosea punând litere pe ea și apoi cu mâna mișca un pahar în direcția acelor litere astfel încât să se formeze diferite cuvinte  despre care susținea că sunt mesaje de la CEHOV 1 către tinere, numeroasele bilețele pe care erau scrise aceste mesaje, etc.
 
Ieri, inculpaţii Apostolache Eusebiu Sebastian, Sinoai Ildiko, Papai Marta şi Birtalan Villo  au fost prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă ( exceptând pe inculpata Gothard Veronika , faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar) .
 

Tot ieri, Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile a inculpatului Apostolache Eusebiu, plasarea în arest la domiciliu , pe o durată de 30 de zile , a inculpatelor Papai Marta şi Sinoai Ildiko şi măsura controlui judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de inculpata Birtalan Villo.
 
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de  Combatere a Criminalității Organizate  Mureş.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 372

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 347

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 698

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 659

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 475

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 515

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 410

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 589

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 915

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 540

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 485

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 522

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 646

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 524