Radu Mazăre„Ponta trebuia să vină mâine, dar ne-a informat că o să vină joi în Constanţa”

În această seară, primarul Constanţei, Radu Mazăre, este invitat la emisiunea „Reporter” de la Neptun TV.

Radu Mazăre a declarat că „Acum am redus total preţul gigacaloriei indiferent dacă primesc ajutoare sau indiferent de câţi bani câştigă pentru că banii primiţi de la Guvern ca şi subvenţie, nu puteam să îi acordăm diferenţiat. Aşa au venit, aşa e reglementarea cu Fondul Monetar pentru această parte de bani. Am fost obligat să scădem cu totul.”

„La anul, după ce vom primi procentele înapoi, dacă iese Ponta şi dacă rămâne majoritar, pentru că ceilalţi au declarat clar şi răspicat că sunt împotrivă atunci facem o consultare dacă reducem cu 10 – 13 % tot sau mai creştem plafoanele şi creştem ajutoarele”, a declarat edilul Constanţei.

„Banii au venit ca o compensare pentru faptul că Ponta nu s-a putut ţine de cuvânt cu cei 13%. Premierul susţine în continuare viziunea cu Portul”, a mai precizat primarul Constanţei.

De asemenea, Radu Mazăre a vorbit şi despre proiectele pe care le are în Constanţa. „Am mai aprobat astăzi construirea unui bazin de înnot pe la Badea Cârţan. E un fost bazin părăsit, nu au apucat comuniştii să-l termine şi e o băltoacă pe care mi-o reclamau tot timpul cetăţenii de acolo că sunt broaşte. Bazinul acela îl demontăm şi facem bazin de înnot. Am trecut terenul cu tot cu începutul acela de bazin către Compania de Investiţii şi o să facă bazin olimpic de înnot. Tot acolo facem şi o Sală Polivalentă de Sport. Acolo voia să facă şi Nicuşor (n.r. – Nicuşor Constantinescu), una foarte mare, dar nu găsea finanţare. Va fi de 5.000 de locuri”.

Radu Mazăre a anunţat că joi va veni premierul Victor Ponta la Constanţa: „Ponta trebuia să vină mâine, dar ne-a informat că o să vină joi în Constanţa. Cazinoul l-am transferat la Compania de Investiţii ca să-l refacă cu banii lor pentru că o luăm de la început. Sunt sume foarte mari acolo. Discutăm de 12 milioane de euro şi nu avem de la primărie să facem lucrul acesta”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

xxxxxx

10 Nov, 2014 21:44

Cum dracului au si gasit banii pt atatea investitii cu trei zile inainte de turul doi?????discutiile astea sunt de ani de zile.....acum a aparut aladin cu lampa fermecata?

Articole asemanatoare

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 387

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1016

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3780

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 652

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 621

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 597

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 820

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 812

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 612

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 836

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1407

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1102

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 949

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1473

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1667