Potrivit unor surse, primarul Radu Mazăre, edilul municipiului, s-ar fi deplasat astăzi la Bucureşti.
Şi aceasta pentru că judecătorul Curţii de Apel Bucureşti, Corina Cornelia Dăescu, va redeschide azi Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Cauza, trimisă spre judecare instanţei mai sus precizate din 2008, a ajuns la cel de-al 57-lea termen de judecată.
Edilul nu s-a mai prezentat astăzi, aşa cum face de ceva timp în fiecare marţi, la sediul IPJ Constanţa.
Potrivit aceleişi surse, edilul s-a prezentat ieri la IPJ, efectuând cu o zi înainte, cea de-a 23-a vizită la Poliţia Judeţului Constanţa, Radu Mazăre fiind cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“.
În cauza mai sus precizată, primarul constănţenilor este cercetat sub control judiciar, alături de fratele său, Alexandru Mazăre, senator al României, dar şi de Avraham Morgenstern.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: