Raportul întocmit de șeful IGPR, Bogdan Despescu a ajuns la MAI. Ce măsuri se vor lua

MAI a primit din partea IGPR în cursul zilei de luni, 15 ianuarie 2017, 3 seturi de documente. Este vorba despre rapoartele solicitate de șeful IGPR, Bogdan Despescu la solicitarea fostului premier, Mihai Tudose:     
 
1. Raportul înaintat vineri, 12 ianuarie 2017, de șeful Poliției Române premierului Mihai Tudose. Aspectele prezentate în acest raport vor fi analizate de Corpul de Control al MAI, care desfășoară o activitate de control la Inspectoratul General al Poliției Române.
 
 2. Solicitarea de declanșare a cercetării prealabile pentru chestor Voicu Mihai Marius și chestor Nicu Dragoș-Orlando. Aceste cercetări urmează a se declanșa, conform legii și procedurilor interne.
       
3. Au fost primite 2 rapoarte ale chestor Nicu Dragoș și comisar șef Ștefan Marius, de încetare a împuternicirii pe funcțiile ocupate în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
 

”Precizăm că, spre deosebire de modul în care au fost prezentate public aceste rapoarte (ca fiind rapoarte de demisie), consecințele rapoartelor de încetare a împuternicirii sunt, conform legii, acelea că respectivii ofițeri vor reveni pe funcțiile de bază, ocupate în urma câștigării concursurilor, respectiv, funcții de adjunct în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. În ceea ce privește raportul aparținând șefului Poliției Capitalei, competența legală de a se pronunța pe acesta aparține conducerii MAI. Față de raportul adjunctului, urmează să dispună conducerea Poliției Române, întrucât, potrivit legii, raporturile de serviciu ale acestuia sunt gestionate la nivelul acestei instituții” - se arată într-un comunicat al MAI.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 249

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 278

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 331

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 288

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 242

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 500

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 309

Licitații publice Pereții exteriori ai unor clădiri din municipiu, acoperiți cu picturi murale. Cui a atribuit Primăria Constanța acest contract? (DOCUMENT)

24 Apr 2024 254

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 361

#DobrogeaDigitală Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

24 Apr 2024 512

LIVE VIDEO+TEXT Măsurile dispuse de autorități la nivelul județului Constanța cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a minivacanţei de 1 mai 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 388

IPJ Constanța Au început înscrierile la Școala de Agenți de Poliție

24 Apr 2024 281

Polaris M Holding Un viitor mai verde, alături de Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța și Școala Generală "Gheorghe Titeica" nr. 30 (FOTO)

24 Apr 2024 313

IPJ Buzău Acţiuni preventive desfăşurate de poliţiştii de la Siguranţă Şcolară și Centrul Operaționa

24 Apr 2024 209

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată unde își cere transferul

24 Apr 2024 5255