Răspunsul oficial al Parlamentului României la mesajul primit din partea Departamentului de stat al SUA

Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției, se arată într-un comunicat transmis de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. 

”Dorim să subliniem că, în orice discuție cu partenerii noștri trebuie să plecăm de la un principiu constituțional fundamental, același în SUA și în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.
Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmărește să consolideze independența sistemului judiciar și eliminarea influențelor politice în funcționarea justiției.
Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care dezbate în aceste zile legile de reformă ale justiției, pentru că este același Parlament care:
a adoptat Declarația privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA;
a aprobat alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare;
a decis participarea forțelor armate ale României în teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak precum și în cadrul cooperării în coaliția anti-ISIS/DAESH alături de SUA și alți aliați;
a adoptat legile privind achiziționarea sistemului de apărare antirachetă Patriot
Exprimăm speranța că declarația Departamentului de Stat al SUA a fost făcută cu bună credință, dar nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc” - se mai arată în documentul citat. 

 
Potrivit aceluiași comunicat, natura și forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România.

”Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate. Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii.
Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției. Fiecare amendament adoptat în cadrul Comisiei speciale are scopul de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile, precis documentate, din sistemul actual de justiție.
Parlamentul României ar fi bucuros să pună la dispoziție Departamentului de Stat al SUA întreaga documentație referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor actuale de reformă a sistemului judiciar, principii larg susținute de asociațiile profesionale ale magistraților din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfășoară în această perioadă” - se arată în comunicatrul transmis de Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie a Instanței Supreme în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

06 Jun 2022 1436

Călin Popescu Tăriceanu, achitat în primă instanță! Totul se decide azi

09 May 2022 1287

UPDATE. OFICIAL Un procuror de la Parchetul General solicită achitarea lui Călin Popescu -Tăriceanu

09 Nov 2021 1669

Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA!

03 Mar 2021 2130

Începe ancheta! Procurorii DNA pun în mișcare acțiunea penală față de Călin Popescu-Tăriceanu

25 Jan 2021 1671

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, pe Facebook, că ”ALDE nu va participa la votul guvernului Orban II”

23 Feb 2020 2500

Călin Popescu-Tăriceanu, la Parchetul General „După ce voi studia dosarul, voi putea spune mai multe“

29 Jan 2020 1904

Știați că …. Politicianul Călin Popescu-Tăriceanu împlinește 68 de ani

14 Jan 2020 1776

ALDE şi PNL au semnat acordul politic pentru susţinerea Guvernului Orban la învestire

28 Oct 2019 2442

Călin Popescu Tăriceanu nu spune nu postului de premier

12 Oct 2019 2475

Călin Popescu-Tăriceanu „ALDE a semnat moţiunea de cenzură; nu vom intra la guvernare”

01 Oct 2019 1817

Tăriceanu a reacţionat. Ce spune liderul ALDE despre respingerea Rovanei Plumb

30 Sep 2019 1894

Azi va fi ales preşedintele Senatului. Cine sunt candidaţii

10 Sep 2019 2627

Ce spune Călin Popescu Tăriceanu despre o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale

19 Jun 2019 2556

Președintele Klaus Iohannis. „PSD și ALDE continuă să obstrucționeze justiția, făcând scut în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu”

03 Jun 2019 1826