Razie de amploare a polițiștilor de la Transporturi. Au fost întocmite mai multe dosare penale (galerie foto)

Poliția Română a participat la cea de-a XVII-a acțiune internațională RAILPOL, organizată simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, pentru siguranța transporturilor feroviare.
 
Potrivit unui comunicat transmis de Poliție Română, în zilele de 26 şi 27 martie a.c., statele RAILPOL participante au desfăşurat controale în staţii şi trenuri de călători, pentru prevenirea şi combaterea faptelor penale din sistemul transporturilor feroviare.

”La acţiune au participat peste 500 de poliţişti de la transporturi. Pe parcursul a 24 de ore, la nivel național, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au fost efectuate controale în 316 stații feroviare, în aproape 300 de trenuri de persoane şi 44 de trenuri de marfă, fiind legitimate peste 1.250 de persoane.
 
Au fost verificate 129 de centre de colectare de metale, fiind descoperite 7.700 de kilograme de deşeuri metalice feroase scoase ilegal din gestiunea unei societăţi comerciale, care face obiectul unui dosar penal de evaziune fiscală. Totodată, au fost confiscate aproape 3.200 de kilograme de deşeuri metalice achiziţionate ilegal” - au transmis reprezentanții Poliției Române. 

 
Au fost întocmite dosare penale, în care sunt cercetate 23 de persoane, pentru  tâlhărie, distrugeri sau pentru deținere ilegală de droguri.
 
Pe parcursul acțiunii, poliţiştii români de la transporturi au realizat schimburi de date şi informaţii cu omologii din celelalte state europene angrenate.
 
 Informaţii de background: 
 
RAILPOL (Reţeaua europeană a forţelor de poliţie transporturi) este o asociaţie internaţională a organizaţiilor statelor membre al UE, cu atribuţii în domeniul menţinerii ordinii şi siguranţei publice în sectorul transporturilor feroviare.
 
Obiectivul principal al acestei asociaţii este să intensifice, la nivel european, cooperarea poliţienească internaţională pe căile ferate, pentru siguranţa călătorilor.

Sursa foto: Poliția Română

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 527

Polițiștii verifică trenurile pe direcția Constanța- Cernavodă! Amenzi aplicate

10 Mar 2024 577

Bărbat pus sub urmărire pentru tâlhărie calificată, depistat de polițiști în gara CF Constanța

24 Feb 2024 546

Știri Constanța Transporturi agabaritice pe ruta Ovidiu – Vama Veche

11 Feb 2024 563

Știri Constanța Acțiuni pentru combaterea de furturi din vagoane. Amenzi în acțiunea Poliției Transporturi

06 Feb 2024 684

Amenzi aplicate de polițiști în porturile maritime și fluviale! Ce nereguli au constatat în județul Tulcea

04 Feb 2024 587

Controale la trecerile feroviare. Cazurile a patru șoferi depistați cu nereguli

09 Dec 2023 712

Aproximativ 300 de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Transporturi în ultimele zile. Ce nereguli au fost constatate

11 Nov 2023 569

MAI Efectivele Poliției Române desfășoară 38 de percheziții domiciliare în dosare penale

04 Oct 2023 595

Poliția Română Zeci de descinderi, sute de percheziții pentru infracțiuni grave în toată țara

26 Sep 2023 851

Val de deşeuri oprite la frontiera României! Peste 4.000 tone în aproape 300 de transporturi

22 Sep 2023 727

Transporturi agabaritice pe mai multe rute. Vizată și ruta Agigea Port-Independența

18 Sep 2023 946

Concurs! Brigada de Operațiuni Speciale din Constanța, vizată de un anunț important al Poliției Române

16 Sep 2023 1969

Galați O barcă cu mai mulți minori s-a răsturnat pe Dunăre. Femeia care conducea barca, sub influența unui drog

28 Aug 2023 1330

Un băiat de 5 ani din Fetești, singur în tren spre Constanța, la plajă. Nu și-a anunțat părinții că pleacă

07 Aug 2023 1327