Răzvan Nicolescu – „Proiectul reactoarelor 3 și 4 va fi finalizat”

Proiectul reactoarelor 3 și 4 va fi finalizat, a declarat, astăzi, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, aflat în vizită la centrala nucleară de la Cernavodă.

„În contextul revizuirii strategiei energetice a României, unele dintre primele concluzii arată foarte clar că energia nucleară este și va rămâne o prioritate a politicii energetice a României. Decizia privind realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă este una luată deja, ne dorim să se finalizeze cât mai repede, să găsim parteneri pentru acest proiect", a declarat Nicolescu, potrivit Agerpres.
El a adăugat că este nevoie ca Transelectrica să includă în planul său de dezvoltare pe următorii 10 ani întărirea liniilor de transport de energie de la Cernavodă către restul țării, astfel încât rețeaua să poată prelua și energia produsă de reactoarele 3 și 4.

Discuții pe tema impozitului pe clădiri

Ministrul a precizat că va purta discuții cu Ministerul Finanțelor și cu Autoritatea de Reglementare, astfel încât Nuclearelectrica să nu plătească impozitul de 1,5% pe clădiri la valoarea reactoarelor nucleare. Dacă s-ar aplica acest impozit, costul pe MWh al energiei nucleare ar crește cu 10 lei, iar consumatorii ar trebui să scoată mai mulți bani din buzunar  susține ministrul, 
Potrivit unui calcul, Nuclearelectrica ar urma să plătească la bugetul de stat un impozit pe clădiri  de aproape 100 de milioane de lei, dacă se va lua în calcul valoarea reactoarelor nucleare și nu a clădirilor care le acoperă, a declarat directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contracte publice Cerna Pro Construct SRL, din Cernavodă, cere să intre în insolvență!

25 Apr 2024 179

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 485

IPJ Constanța Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști

23 Apr 2024 386

Firme Constanța CL Cernavodă preia rolul de asociat unic în Utilităţi Publice-Gospodăria Comunală SRL

22 Apr 2024 446

Licitații Constanța Spații verzi și locuri de joacă modernizate la Cernavodă. Cine execută contractul (DOCUMENT)

22 Apr 2024 405

Licitații Constanța Achiziție de peste jumătate de milion de lei făcută de Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

22 Apr 2024 481

Doi copii din Cernavodă au fugit de acasă pentru a se plimba singuri din municipiul Constanța! Mama minorilor, sancționată de polițiști

21 Apr 2024 669

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 673

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 761

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 369

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă scoate la concurs un pot vacant. Iată ce trebuie să faci

17 Apr 2024 459

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 2290

Depistați cu droguri în Cernavodă, județul Constanța (FOTO)

14 Apr 2024 563

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1570

Cumpărări directe Constanța Tribună pe structură metalică achiziționată de CS Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

12 Apr 2024 579