Rectificare bugetara Bani pentru pensii si somaj "pentru evitarea unor conflicte sociale"

Rectificarea bugetară va tăia din alocaţiile Educaţiei, Apărării, Justiţiei, Transporturilor, Agriculturii, şi va suplimentea substanţial fondurile Ministerului Muncii, pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi altor alocaţii, pentru "evitarea declanşării unor conflicte sociale".

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va primi în plus 4,36 miliarde lei, reprezentând transferuri de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi a pensiilor IOVR, indemnizaţiilor reparatorii, alocaţiilor de stat pentru copii, alocaţiilor familiale, indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi altor ajutoare sociale, conform proiectului primei rectificări bugetare din acest an.

Ministerul Sănătăţii va primi la rândul său încă 2,81 miliarde lei, reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului.

Alte fonduri vor fi alocate Ministerului Mediului şi Pădurilor (241,2 milioane lei), Ministerului Economiei (207,1 milioane lei), Ministerului Culturii (56,9 milioane lei, pentru restaurarea şi reabilitarea monumentelor istorice, precum şi consolidarea unor clădiri culturale, ca Biblioteca Naţională a României, Teatrul I.L. Caragiale), Ministerului Comunicaţiilor (49,6 milioane lei, în principal, pentru plata serviciilor de închiriere de licenţe aferente produselor Microsoft), Academiei Române (17 milioane lei, pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile).

Vor fi însă tăiate bugetele Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ( cu 494,6 milioane lei), Ministerului Administraţiei şi Internelor (476,8 milioane lei), Ministerului Apărării Naţionale (278,5 milioane lei), Ministerului Justiţiei (198 milioane lei), Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (168,6 milioane lei), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (142,5 milioane lei), Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (121,7 milioane lei), Ministerului Public (105,2 milioane lei).

Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2010 se majorează la venituri cu 1,89 miliarde lei, prin diminuarea veniturilor curente cu 1,93 miliarde lei şi majorarea subvenţiei acordată de la bugetul de stat cu 3,82 miliarde lei, iar la cheltuieli se majorează cu 1,89 miliarde lei.

Sistemul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale pe anul 2010 se diminuează la venituri cu 8,42 milioane lei, la cheltuieli cu 21,9 milioane lei, iar excedentul se majorează cu 13,49 milioane lei.

Bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2010 aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj se diminuează la venituri cu 321,57 milioane lei, se majorează la cheltuieli cu suma de 1,1 miliarde lei, iar deficitul se majorează cu 1,48 miliarde lei.

Guvernul apreciază că vor fi asigurate fondurile pentru plata integrală şi la timp a pensiilor de asigurări sociale de stat şi a indemnizaţiilor de şomaj şi "evitarea declanşării unor conflicte sociale".

Sursa: realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 260

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 468

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 540

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 399

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 961

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 219

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 491

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 533

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 1021

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 578

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1239

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 469

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 399

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 371

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 240