Regimentul 34 Infanterie „Constanța” împlinește mâine 120 de ani (Galerie Foto)


În anul 1894, prin Înaltul Decret 1548, a fost înființat Regimentul 34 Infanterie „Constanța”, având ca patron spiritual pe Sfântul Dimitrie. Pentru a-și comemora eroii, Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” va organiza o serie de activități festive în garnizoana Topraisar. În sprijinul activității de omagiere a eroilor din Regimentul 34 Infanterie „Constanța” a venit Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” și Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere.
Colonelul în retragere Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” Constanţa, ne-a declarat că începând cu ora 10.00 se va desfășura un ceremonial militar și religios la Monumentul Eroilor Regimentului 34 Infanterie „Constanța”. Activităţile vor continua cu depunerea unor coroane de flori la monumentul dedicat slt.p.m. Ionel Gheorghiţă Drăguşanu.
În continuarea evenimentelor se vor realiza vizite la expozițiile de tehnică de luptă, dar și la sălile de specialiltate și Camera tradițiilor de luptă. Toți cei prezenți, alături de reprezentanții autorităților publice, ai Diviziei 2 Getica, ai asociaţiilor cadrelor în rezervă şi în retragere  și ai veteranilor de război vor avea ocazia de a asista la o serie de exerciții demonstrative realizate de militari.

Colonelul (r.) Remus Macovei a realizat un scurt istoric al impresionantei activități desfășurate de Regimentul 34 Infanterie „Constanța”. Printre cele mai importante momente care au marcat viața Regimentului întâlnim:
10 Mai 1894 – Regimentul primeşte drapelul de luptă
Martie – Mai 1907 – Regimentul participă la înăbuşirea răscoalei tăranilor în judeţele Olt şi Romanaţi
Iulie – August 1913 – Participă la cel de al doilea Război Balcanic
1916 -1917  - Participă la Primul război mondial – Tirtucaia, Câmpulung, Munţii Siriului, Mărăşeşti
1917-1919 – Participă la dezarmarea trupelor  ruseşti în Moldova, la asigurarea ordinii în Basarabia şi la paza noii frontiere pe Nistru.Participă la lichidarea rebeliunii din Hotin (ianuarie 1919)
Ianuarie 1920 – Revine în Constanţa
Martie -Noiembrie 1921 – Participă la aplicarea  Legii Stării de Asediu  în Cadrilater.
3-4 Septembrie 1940  - Participă la înăbuşirea “puciului legionar” la Constanţa
1941 – Participă la apărarea litoralului Mării Negre
Septembrie-Decembrie 1942 – Participă la bătălia de la Cotu Donului

Ianuarie-Septembrie 1943 – Participă la misiuni de pază în Transnistria.
Septembrie   1943 – 23 August 1944 – Participă la apărarea litoralului Mării Negre
23 August – 25 Octombrie 1944 – Participă la dezarmarea trupelor germane din Dobrogea, apărarea Bucureştiului şi la luptele pentru eliberarea nord-vestului Transilvaniei – Oarba de Mureş, Carei

25 Octombrie 1944 – 12 Mai 1945 – Participă la luptele pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei
Mai – August 1945 – Deplasarea în ţară . Se dispune în  garnizoana Feteşti
Martie 1945 – Regimentul revine în Constanţa
1949 – Regimentul este desfiinţat
20 Iunie1951 – Se înfiinţează Regimentul 17 Mecanizat, care ulterior va primi denumirea de Regimentul 147 Mecanizat, fiind dislocate la Cernavoda
29 Septembrie 1952 – Regimentul 147 Mecanizat este mutat în garnizoana Topraisar
23Februarie 1959 - Regimentul 147 Mecanizat devine Regimentul 34 Mecanizat
Februarie 1969 – Se revine la  denumirea tradiţională de “Constanţa”
17 Decembrie 1989 -06 Ianuarie 1990 –Regimentul participă cu un detaşament la menţinerea ordinii publice şi apărarea unor obiective în Constanţa şi cu un detaşament la paza şi apărarea Aerodromului militar Tuzla
25 - 30 Septembrie 1990 – Participă cu un detaşament la paza şi apărarea sediului Guvernului pe timpul mineriadei
30 Octombrie1990 – Regimentul îţi schimbă denumirea în Regimentul 34 Infanterie Marină
02 Aprilie 1994 – Se constituie comandamentul Brigăzii 34 Apărare Litoral
20 Februarie 1995 – Brigada se transformă  în Brigada 34 Mecanizată
2000 – Brigada 34 Mecanizată se desfiinţează
Batalionul 341 Infanterie  este nominalizat în structura  Brigazii Multinationale de Aparare din Sud-Estul Europei.(Seebrig). Se adoptă de numirea de” Rechinii Albi”
2004-2005 –  Batalionul 341 Infanterie participă la misiunea Rofond VIII,IX şi X în Kosovo
Ianuarie -Iulie 2006 - Batalionul 341 Infanterie participă la misiunea Enduring Fredom VIII în Afganistan
August 2008 – Ianuarie 2009  -  Batalionul 341 Infanterie participă la misiunea „Iraqi Freedom”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Localitatea Topraisar își comemorează eroii Se împlinesc 120 de ani de la înființarea Regimentului 34 Infanterie

25 Apr 2014 2563