Remus Cernea rămâne fără paşaport diplomatic

Vizita celor patru deputaţi care s-a desfăşurat zilele acestea în Taiwan a generat o vie dezbatere cu privire la caracterul acestei deplasări, fiind în joc relaţiile româno-chineze.

Independentul Remus Cernea, social-democraţii Ninel Peia şi Ovidiu Iane şi democrat-liberalul Costică Canacheu au răspuns unei invitaţii venite din partea Taiwanul,  care a suportat, de altfel, şi cheltuielile.

S-au încurcat însă în explicaţii atunci când au fost întrebaţi în ce calitate au făcut deplasarea, aspect important în condiţiile în care Taiwanul este o ţară nerecunoscută de România, iar premierului  Ponta reafirma cu ocazia recentei sale vizite oficiale relaţiile excelente pe care PSD şi România le au cu Republica Populară Chineză.

MAE a retras paşaportul de serviciu al deputatului Remus Cernea, deoarece acesta nu mai avea dreptul să îl utilizeze după ce a părăsit postul de consilier al primului-ministru, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

În ceea ce-i priveşe pe ceilalţi participanţi la deplasarea în Taiwan, aceştia au folosit paşapoartele diplomatice, deşi aceste acte pot fi utilizate doar în cazul "misiunilor oficiale", mai precizează susrsa citată.

Sursa: Cotidianul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 541

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 639

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 384

Ședință CJ Constanța Consilierii vor vota pentru aprobarea documentației de atribuire a lotului 3 din contractul de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane (DOCUMENT)

22 Apr 2024 1282

Ședință CJ Constanța Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului își dorește repartizarea unui spațiu pentru înființarea unui birou județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 376

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 385

CJ Constanța aprobă acordarea unui drept de uz și servitute în favoarea White Gate Industrial Park SRL pentru niște suprafețe de teren (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1760

Un proiect ce vizează instituțiile publice, pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 459

Proiect finanțat cu bani europeni Primăria Constanța caută o firmă care va reabilita Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“. Contract de peste 6,7 milioane lei (DOCUMENT)

21 Apr 2024 480

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 357

Ședință CJC Rămâne sau nu, Consiliul Județean Constanța în Asociația de Dezvoltare Durabilă? (DOCUMENT)

21 Apr 2024 572

Investiția "Amplasare stație fixă telefonie mobilă", pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 413

Ședință CJC Regulament de finanţare nerambursabilă din fonduri publice pentru activităţi de tineret de interes local (DOCUMENT)

21 Apr 2024 566

Ședință CJ Constanța Achiziția serviciilor juridice de consultanță pentru obiectivele de investiții în curs de realizare, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

21 Apr 2024 405

Ședință a CJ Constanța Preluarea unor bunurilor imobile din domeniul public al UAT Comuna Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 482