Report de peste două milioane de euro la jocul 6 din 49 !

Valoarea reportului la jocul 6 din 49 ce va avea loc duminică depăşeşte două milioane de euro (peste 9,4 milioane de lei), în timp ce următorul cel mai mare report este la Noroc, respectiv de 971.000 de lei, se arată într-un comunicat de presă al Loteriei Naţionale.
Potrivit sursei citate, la categoria I a jocului Loto 6/49, se înregistrează un report mai mare de 9,4 milioane lei (peste două milioane de euro), iar la Noroc un report cumulat ce depăşeşte 971.000 de lei (peste 208.000 de euro).
De asemenea, la Joker, categoria I, este în joc un report de peste 575.000 lei (aproximativ 123.000 de euro), în timp ce la Noroc Plus, aceeaşi categorie, valoarea reportului este de circa 139.000 de lei (peste 29.700 de euro).
La Loto 5/40 se consemnează la categoria I un report de circa 236.000 de lei (peste 50.500 de euro), iar la Super Noroc (categoria I) reportul de ridică la aproximativ 139.000 de lei (peste 29.700 de euro).
Loteria Română organizează duminică, 21 octombrie, Trageri Speciale Loto care care constau în organizarea a două extrageri pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40.
Pentru cea de-a doua tragere, suplimentară, Loteria suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I, după cum urmează: Loto 6/49 - cu 200.000 de lei, Joker - cu 100.000 de lei şi Loto 5/40 - cu 50.000 de lei.
Conform datelor Loteriei Naţionale, în cadrul extragerilor de joi, 18 octombrie, s-au înregistrat 12.401 câştiguri în valoare totală de 634.916 lei.
Tragerile speciale Loto de duminică se vor difuza în direct, pe postul de televiziune România TV, începând cu ora 18:00. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trageri Loto, joi. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro

22 Apr 2024 309

Loteria Română Report cumulat la Noroc de peste 1,83 milioane de euro

21 Apr 2024 330

Loteria Română Noi șanse de câștig la tragerile Loto din 21 aprilie. Iată ce premii sunt puse în joc

19 Apr 2024 482

Loteria Română Premii substanțiale puse în joc la tragerile Loto de joi

15 Apr 2024 549

Rezultatele tragerilor Loto de duminică, 14 aprilie 2024. Lista numerelor câștigătoare

14 Apr 2024 1050

Loto 6/49 Marele premiu în valoare de peste 1,94 milioane de euro a fost câștigat

12 Apr 2024 558

Tragerea specială la Loteria Română. Lista completă a numerelor câștigătoare

07 Apr 2024 845

Report de peste 1,86 milioane de euro la Noroc şi de 1,66 milioane de euro la Loto 6/49

07 Apr 2024 452

Loteria Română Noi șanse de câștig la tragerile Loto din 7 aprilie. Iată ce premii sunt puse în joc

05 Apr 2024 583

Rezultatele tragerilor Loto - Numerele câștigătoare de joi, 4 aprilie 2024

04 Apr 2024 818

Loteria Română lanseaza Lozul Magnific. Are patru zone de joc

02 Apr 2024 619

Noi trageri la Loto, joi 4 aprilie 2024. Câștiguri de peste 1,56 milioane de euro

01 Apr 2024 601

Rezultatele extragerilor Loto de duminică, 31 martie 2024

31 Mar 2024 807

Loteria Română Noi șanse de câștig la tragerile Loto din 31 martie. Iată ce premii sunt puse în joc

29 Mar 2024 542

Loteria Română Joi, noi trageri Loto. Ce sume pot ajunge în buzunarele românilor norocoși

28 Mar 2024 615