Reprezentanții Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România primiți de ministrul Sănătății Florian Bodog

Prof. dr. Florian Bodog , ministrul Sănătății s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România
 
La întâlnire au participat, din partea Ministerului Sănătății,  Rodica NASSAR, secretar de stat și Tiberius BRĂDĂȚAN, subsecretar de stat.
 

'După cum știți am participat la toate negocierile cu reprezentanții sindicatelor. Aveți în mine și în echipa ministerului un partener de dialog. Respectăm drepturile sindicatelor de a-și exprima opiniile în mod democratic și luăm în considerare propunerile dumneavoastră. Vreau să vă anunț că nu vor exista scăderi salariale în sistem. Vă anunț că, astăzi, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern se află actul normativ ce prevede achiziția de ambulanțe, care se va realiza sub autoritatea Departamentului pentru Situații de Urgență. Pentru mine, ca ministru al Sănătății, cel mai important este ca pacientul să fie bine tratat, iar pentru asta dumneavoastră trebuie să aveți condiții optime de desfășurare a activității și salarii corespunzătoare', a declarat ministrul Sănătății, prof. dr. Florian BODOG după întâlnire.

Sursa foto: SAJ Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Protest în toate Serviciile Publice de Ambulanţă, începând de marţi. Participă și SAJ Constanța (GALERIE FOTO)

22 Nov 2022 1535

Au început protestele ambulanțierilor, la Constanța. Care sunt revendicările sindicale (galerie foto plus video)

10 Jun 2020 2231

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a luat o serie de măsuri suplimentare pentru manifestările din București

09 Jun 2018 1952

Sondaj de opinie Consideraţi că se impune mărirea salariilor în serviciile de ambulanţă?

16 Oct 2017 4437

Protest al cadrelor medicale de la Ambulanță. Trei ministere vor fi pichetate de protestatari. Participă și cadre de la Constanța

11 Oct 2017 1611

Protest al angajaţilor de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa. Ce a fost afişat pe parbrizul ambulanţelor (galerie foto)

05 Oct 2017 2535

Protest la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța. Zeci de angajați au ieșit în fața sediului instituției (galerie foto-video)

28 Sep 2017 3480

Protest al angajaţilor de la Ambulanţa Constanţa. Cum este organizat

28 Sep 2017 3502

Un angajat de la Ambulanţă ameninţă că se sinucide

25 Nov 2016 2293