România, a treia creștere anuală a lucrărilor de construcții din UE în luna iunie

România se situează pe locul al treilea în Uniunea Europeană la creșterea lucrărilor de construcții în luna iunie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, în urcare cu 4,6%, fiind devansată doar de Suedia, care a înregistrat o creștere de 16,3%, și Spania, 6,9%, potrivit datelor prezentate azi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

De asemenea, în luna iunie 2016, comparativ cu luna mai 2016, România a avut a cincea creștere din UE a lucrărilor de construcții, 0,4%, fiind devansată de Ungaria, 7,6%, Slovenia, 2,3%, Slovacia, 1,7%, și Spania, 1,2%. La nivelul Uniunii Europene (UE 28), lucrările de construcții au crescut cu 0,3% comparativ cu luna precedentă, iar în zona euro acestea au stagnat.

În cazul României, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică, volumul lucrărilor de construcții a crescut, în primele șase luni din 2016 comparativ cu perioada similară din 2015, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 5,3%, respectiv cu 5%. În iunie 2016, comparativ cu luna precedentă, volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie brută, cu 17,4%, și creștere de 0,4% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. În iunie 2016 comparativ cu iunie 2015, volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie brută, cu 5,6%. Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 5,9%.




Sursă: Agerpres
Sursă foto: radiotimisoara.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Popovici Dorin-Mircea, aduce la cunoştinţă că vor începe lucrările de construcţii pentru imobilul teren şi/sau construcţii în localitatea Topraisar, str. Școlii, nr. 27

10 May 2024 258

Primăria Comunei Bărăganu județul Constanța înființează un centru de colectare deșeuri prin aport voluntar (DOCUMENT)

05 May 2024 1121

Licitația pentru asfaltarea unor străzi din localitatea Nistorești, comuna Pantelimon, județul Constanța, contestate la CNSC

30 Apr 2024 445

SC Maestru Jan Răzvan SRL, firmă nou înființată la Constanța

28 Apr 2024 443

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 594

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 545

Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța va fi păzită de Sgpi Security Force SRL, din București!

28 Apr 2024 430

O firmă de construcții a fost fondată în Năvodari, județul Constanța. Cine este asociatul

28 Apr 2024 1999

Atlantic Blue Construct SRL s-a mutat cu sediul în satul 2 Mai, comuna Limanu, județul Constanța

27 Apr 2024 378

ITM Constanța Amenzi de peste 100.000 de lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

24 Apr 2024 470

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 557

Tribunalul Constanța a anulat autorizaţia de construire, emisă de Primăria Năvodari pentru societatea MCG Private Residence SRL

21 Apr 2024 5640

Dacor Plast SRL execută lucrări de reparații curente la o unitate militară din Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 536

Un nou magazin Kaufland va fi construit în Constanța!

18 Apr 2024 11515

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 829