România, în colaps financiar? A fost pierdut procesul cu frații Micula! Suma este exorbitantă!

 
Fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii European Food, au câştigat definitiv procesul intentat statului român la Curtea de Arbitraj Internaţională a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID). Frații Micula, "suedezii", se adresaseră tribunalului arbitral de la Washington și acum susțin că „statul a scăpat uşor" cu cele 200 de milioane de dolari cu care trebuie să despăgubească Grupul European Food&Drinks fiindcă i-a retras prematur facilităţi fiscale pentru investiţiile în industria alimentară şi producţia de alcool (domeniu în care Uniunea Europeană nu acceptă facilităţi fiscale).
 
Decizia este finală, iar statul nu mare are altă cale de atac pentru anularea deciziei. Această decizie a ridicat întrebări cu privire la supremația dreptului comunitar. Țările memebre si candidate trebuie să consimtă la legislația UE și, în acest caz, Comisia Europeană a subliniat că România era obligată să pună capăt stimulentelor.
 
Important, C.E.J. a respins ideea că obligațiile de drept internațional ar putea înlocui sau modifica obligațiile existente ale legislației UE din statele membre ale UE!!
 
Suma pe care statul trebuie să o plătească a crescut constant începând din decembrie 2013, când s-a dat decizia în acest caz, atacată ulterior de stat şi Comisia Europeană. De la decizia din 2013 s-au adunat câteva zeci de milioane de euro în plus, la care se adaugă costuruile pe care le-a avut statul cu avocaţii, alte miloane de euro.
 
Un proces vechi și cu multe semne de întrebare 

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii European Food, au câştigat în decembrie 2013, la Curtea de Arbitraj de la Washington, un proces intentat statului român în urma sistării programului de facilităţi fiscale ei urmând să primească circa 376 milioane lei, plus penalităţi.
 
Comisia Europeană a informat însă autorităţile române, la 31 ianuarie 2014, că orice plată de despăgubiri ar constitui un nou ajutor de stat şi trebuie comunicată Comisiei. În februarie 2014, autorităţile române au informat CE că au plătit parţial despăgubirea prin compensarea daunelor cu taxele datorate de unul dintre reclamanţi, respectiv European Food SA. Suma compensată este în valoare de 337,492 milioane lei (76 milioane euro). România a solicitat atunci clarificări Comisiei despre posibilitatea de a plăti diferenţa unei persoane fizice (fraţilor Micula sau oricărei alte persoane fizice desemnate).
 
În urma informaţiilor suplimentare solicitate României, în martie 2014, CE a avertizat la 1 aprilie că ar putea emite un ordin de suspendare a plăţii despăgubirilor, pentru a se asigura că nu vor fi acordate noi ajutoare de stat. Comisia a informat România, în 26 mai 2014, că a decis emiterea ordinului de suspendare, obligând România să suspende orice acţiune care ar putea duce la plata restului depăgubirilor, întrucât ar reprezenta ajutor ilegal de stat, până la o decizie finală a compatibilităţii acelui ajutor de stat cu piaţa internă.

În urma unei investigaţii amănunţite, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că suma plătită de România celor doi investitori suedezi drept despăgubire ca urmare a anulării unei scheme de ajutor pentru investiţii încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. Beneficiarii trebuie să ramburseze toate sumele deja primite, care sunt echivalente cu cele acordate în cadrul schemei de ajutoare care a fost anulată.

Centrul International de soluționare a litigiilor de investiţii (ICSID/ International Centre for Settlement of Investment Disputes) este o instituţie a grupului Băncii Mondiale cu sediul în Washington, D. C., care a fost înfiinţată în 1966 conform Convenției privind soluționarea litigiilor privind investiții între statele și resortisanților din alte state semnatare. Deci este o institutie de mediere - un tribunal arbitral. Acest mediator emite decizii care, în România, sunt asimilate unor sentințe judecătorești cu caracter obligatoriu și fără cale de atac! Cum a ajuns să aibă atâta autoritate executorie asupra averii și proprietății publice a României?

 
Bazele au fost puse prin Tratatul dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind încurajarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat de Adrian Năstase, ministrul Afacerilor externe al României la acea vreme și Lawrence Eagleburger, adjunct al secretarului de stat al SUA, Ratificat prin Legea nr. 110 din 9 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial 293/1992.
 
Poziția UE referitoare la deciziile ICSID Washington și la aplicabilitatea lor în România
 
Nota: „29 AUGUST 2014 - Curtea de arbitraj a Centrului International de Reglementare a Disputelor Relative la Investitii (ICSID) a emis luna aceasta un ordin de mentinere a suspendarii sentintei arbitrale in dosarul Ioan Micula, Viorel Micula and others vs Romania, obtinuta de patronii grupului European Drinks in decembrie anul trecut. Reclamantii au initiat recunoaşterea hotărârii arbitrale intr-un tribunal federal al SUA, in Districtul Columbia.
 
Potrivit publicației de specialitate, Investment Arbitration Reporter, aceasta inițiativă a fraților Micula este menită pentru a forța mana Uniunii Europene, după ce Comisia Europeană a blocat executarea deciziei ICSID prin care Romania era obligată să platească 250 mil. fratilor Micula. Poziția Comisiei ar putea fi atacată în instanțele europene, însă avocații firmei de avocatură Shearman & Sterling, angajata de Viorel Micula în acest arbitraj, se plânge că aceasta procedura ar putea dura mulți ani."
 
Conform informațiilor publicate de presa din România în decembrie 2014: „Comisia Europeană susţine că România a procedat ilegal atunci când a compensat peste 90% din suma pe care o datorează fraţilor Micula cu datorii pe care firmele lor le au la bugetul de stat. Într-o scrisoare a Comisiei adresată României pe 1 octombrie 2014, se menţionează faptul că "executarea parțială a hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013, care a avut deja loc sub forma unei compensări parțiale a despăgubirilor impuse de hotărâre prin datoriile fiscale ale reclamanților nu a fost comunicată Comisiei de către România și, prin urmare, a fost pusă în aplicare în mod ilegal, prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din tratat".
 
Totodată, potrivit sursei citate, Comisia a "ajuns la concluzia preliminară că executarea hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013 ar constitui un ajutor de stat nou și incompatibil" şi că "regretă că România a pus deja parțial în executare, potrivit informațiilor furnizate, hotărârea din 11 decembrie 2013, prin anularea datoriilor fiscale restante ale societății European Food SA."
 
Potrivit scrisorii citate, Comisia a decis să inițieze procedura oficială de investigare în legătură cu măsurile descrise mai sus. Mai precis, Comisia solicită României să își prezinte observațiile și să furnizeze orice informație care ar putea contribui la evaluarea ajutorului/măsurii, în termen de o lună de la data primirii prezentei scrisori.
 
Mai mult, Comisia atrage atenţia României "că orice ajutor ilegal poate fi recuperat de la beneficiar (European Drinks n.red").
 
De asemenea, Comisia îi reamintește României că a fost somată să suspende imediat orice acțiune care poate duce la executarea sau la punerea în aplicare a hotărârii.
 

"Întrucât instanțele naționale române sunt organe ale statului român, ordinul de suspendare are, de asemenea, un caracter direct obligatoriu pentru instanțele naționale din România", se mai arată în scrisoarea citată.

 
Cu toate acestea în data de 3 octombrie 2014, Viorel Micula a solicitat, la Tribunalul Bucureşti, încuviinţarea executării silite a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Executarea silită vizează încasarea diferenţei de bani dintre datoriile firmelor lui Viorel Micula la Bugetul de Stat şi despăgubirile obţinute de fraţii Micula de la Stat în urma sentintei data in procesul câştigat, la ICSID Washington, în decembrie 2013. Tot în baza aceleiasi sentinte a ICSID, Ioan Micula şi firmele creditoare S.C. Multipack, S.C. Starmill şi S.C. European Food S.A. au solicitat şi obţinut, pe 24 martie, tot la Tribunalul Bucureşti, executarea silită a Statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru suma de 301.146.583 lei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Service Neptun 2002 SA au aprobat rapoartele pentru anul 2022

19 Jul 2023 859

Un nou PUZ pentru reglementarea zonei din stațiunea Mamaia unde familia Micula deține un hotel cu restaurant(DOCUMENT)

05 Jul 2023 1576

Frații Micula, demersuri pentru investiția de la Hotel Național din Mamaia (DOCUMENT)

24 May 2022 2296

Se caută noi proprietari pentru hotel Prahova din Neptun, deținut de frații Viorel și Ioan Micula (document)

24 May 2018 5157

A patra strigare la fiscul din Constanţa pentru hotelul Romanţa, un club de noapte şi un restaurant deţinute de fraţii Micula în staţiunea Neptun (document)

23 May 2018 4121

Preţ, diminuat cu 25% A doua strigare la fiscul din Constanţa pentru vânzarea hotelului Romanţa, a clubului de noapte şi restaurantului, deţinute de fraţii Micula în Neptun (document)

26 Dec 2017 3527

Frații Micula, executați silit de ANAF

24 Nov 2017 2315

Hotelul Romanţa, un club de noapte şi un restaurant, deţinute de fraţii Micula în staţiunea Neptun, scoase la vânzare de fiscul din Constanţa

24 Nov 2017 4720

Profit.ro. Frații Micula au scos la vânzare 11 hoteluri de pe litoral, cel mai mare pachet ofertat vreodată de un operator privat de turism din România

13 Mar 2017 9320

Fraţii Micula scot la vânzare două hoteluri din Olimp

24 Dec 2015 2247

Imobilele sunt situate în Neptun Fiscul constănţean vinde bunurile unei firme deţinute de miliardarii Micula

14 Oct 2015 2720

Stiripesurse.ro Nu doar mama lui Victor Ponta apare în afaceri! Mama lui Dan Șova, implicată într-un dosar

21 Mar 2015 2196

Sechestru pe acţiunile Petrom deţinute de stat Fraţii Micula trebuie să primească despăgubiri de 82 de milioane de euro

12 Dec 2014 2146