România, pe poziţia 52 în clasamentul Doing Business al Băncii Mondiale, după ce a pierdut şapte locuri

România a pierdut şapte locuri în clasamentul 'Doing Business 2019', elaborat de Banca Mondială, şi a coborât pe poziţia 52 din 190 de ţări, de pe locul 45 anul trecut, scrie Agerpres.ro. 

În clasamentul din acest an, România a obţinut un punctaj total de 72,30 puncte, cu 0,53 puncte mai puţin decât scorul general înregistrat anul trecut.

România se situează în faţa unor ţări precum Ungaria, Cipru, Croaţia, Bulgaria, Grecia, Ucraina sau Albania, dar este devansată de Muntenegru, Serbia, Republica Moldova, Turcia, Armenia sau Belarus.

"România a îngreunat procesul de demararea a unei afaceri, prin introducerea unor criterii de evaluare a riscului financiar pentru cererile privind TVA, în consecinţă crescând timpul necesar pentru înregistrarea ca plătitor de TVA", se arată în raportul Băncii Mondiale care analizează 190 de ţări.

Potrivit documentului publicat miercuri, România se situează cel mai bine, locul 22, la indicatorul care măsoară uşurinţa cu care se obţine un credit, cu un scor de 80 de puncte pe o scară de la 0 la 100. În schimb, ţara se află abia pe locul 154 când vine vorba de obţinerea de electricitate şi pe locul 146 când vine vorba de obţinerea unei autorizaţii de construcţie.

Banca Mondială subliniază că guvernele din întreaga lume au stabilit un nou record în eforturile lor de reducere a birocraţiei pentru sectorul privat, implementând 314 de reforme în ultimul an. Aceste reforme, întreprinse în 128 de economii, depăşesc precedentul record de 290 de reforme stabilit în urmă cu doi ani.

Pentru al doilea an la rând, Noua Zeelandă, Singapore şi Danemarca şi-au păstrat locurile de top în clasamentul Doing Business.

De asemenea, regiunea Europa şi Asia Centrală găzduieşte două din primele 10 economii ale lumii, Georgia locul 6 şi FYR Macedonia locul 10. Ritmul reformelor s-a accelerat în regiune, cu 54 de reforme implementate în ultimul an, comparativ cu 43 de reforme în anul anterior.

Raportul instituţiei financiare internaţionale analizează 190 de economii pe baza a 11 criterii, precum demararea unei afaceri, obţinerea unui credit, accesul la reţeaua de electricitate şi tranzacţiile transfrontaliere. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Banca Mondială şi-a redus estimarea privind creşterea economiei României

11 Jan 2024 787

Raluca Munteanu, director de dezvoltare Iulius Rapoartele realizate de Banca Mondială au fost esențiale în alegerea Constanței drept următorul oraș de dezvoltare

22 Nov 2023 1527

Întrevedere între premierul Marcel Ciolacu și Marina Wes, director regional al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană

07 Sep 2023 842

Lovitură pentru Spitalul de Boli Infecțioase. Ministerul Investițiile și Proiectelor Europene nu vrea să accepte forța majoră în cazul echipamentelor distruse în incendiul de la ATI (DOCUMENTE)

30 Dec 2022 2393

Studiul Băncii Mondiale. Serviciile de sănătate, poluarea aerului și infrastructura rutieră, cele mai mari probleme ale orașelor din România (DOCUMENTE)

17 Sep 2022 1136

Banca Centrală a Turciei a redus dobânda de politică monetară pentru a sprijini creşterea economiei şi angajările

18 Aug 2022 1213

Vizită importantă la Cumpăna! Au fost discuții referitoare la nevoile existente la nivelul comunei pentru persoanele vârstnice fără aparținători

25 Jul 2022 1296

Vizită a unei delegații a Băncii Mondiale în Portul Constanța. Ce subiecte au fost discutate (GALERIE FOTO)

21 Jun 2022 1269

FMI, BERD şi Banca Mondială, îngrijorate de efectele invaziei din Ucraina, asupra economiei mondiale

18 Mar 2022 1353

Premierul Florin Cîțu, întrevedere cu Banca Mondială

12 Jul 2021 2716

PROIECT EDUCAȚIE FINANCIARĂ BNR Săptămâna Mondială a Banilor - Tematica anului 2021

30 Mar 2021 2111

Barometru urban. Calitatea vieții în Constanța este în medie de nota 7

12 Oct 2020 3647

Investiţii finanţate de Guvernul României Două platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd vor fi construite în județul Constanța. Iată unde

21 Jul 2020 1490

Sondaj Banca Mondială Top orașe de „Nota 10”. Pe ce loc este Constanța?

03 Jun 2020 3710

CSM şi-a dat acordul Un procuror din Constanţa ar putea fi ales investigator al Grupului Banca Mondială

21 Jan 2020 3896