România plăteşte o sumă fabuloasă pentru flota pe care nu o mai are

În februarie 2011, ultima navă a României era arestată în Turcia din cauza datoriilor pe care compania de stat Petromin le avea faţă de austriecii de la Voestalpine. Datorii de 13 milioane de dolari contractate de Petromin pentru repararea navei „Carmen Silva”, construită în 1992, deşi ea nici nu mai valora atât. Ulterior, nava a fost vândută, tăiată şi vândută la fier vechi, chiar acolo, în Turcia. Cu toate acestea, România continuă şi azi să plătească pentru o flotă pe care nu o mai are, scrie Jurnalul.
 
În 2011, la intrarea în insolvenţă, Petromin mai avea trei nave. „Ileana” a fost vândută la fier vechi cu două milioane de euro, în timp ce împingătorul „Pluton” a fost sechestrat şi vândut în cele din urmă de ANAF. Soarta navei „Carmen Silva” a fost mai ciudată, ca toată povestea flotei: Petromin s-a angajat să plătească reparaţii de 13 milioane de dolari, deşi fostul bulk-carrier de 25.000 TDW „Kavo Matapas”, fost „Feteşti 92”, nu mai valora nici pe departe atât. Austriecii de la Voestalpine Intertrading Aktiengesellschaft au suportat costurile reparaţiei făcute în Şantierul Naval Constanţa, dar Petromin nu şi-a achitat datoriile.
 
„Carmen Silva” avea să fie arestată în Marea Marmara, la intrarea în Strâmtoarea Bosfor. Voestalpine a vândut vaporul, iar ultima navă din flota României a fost tăiată apoi ca fier vechi, la o dată necunoscută.
 
Citește materialul integral pe jurnalul.ro

sursa foto: jurnalul.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1127

Exerciții de antrenament în teren ale pușcașilor marini în Poligonul Babadag

28 Sep 2021 1312

Este Ziua Imnului de Stat al României. Cum s-a sărbătorit de-a lungul anilor la Constanța. Ascultați Imnul (video)

29 Jul 2020 2948

Tradiţie da, flotă ba! Întrezăriţi Farul Speranţei? - galerie foto

09 Mar 2018 3635

Declaraţie şoc Ce crede ministrul Apărării despre flota României în comparație cu cea a Rusiei

25 Oct 2017 5283

SUA sprijină România în crearea unei forțe multinaționale la Marea Neagră

28 Sep 2016 1544