Rompetrol donează primul aparat portabil din România de susținere avansată a funcțiilor vitale

KMG International, prin compania membră Rominserv, va achiziționa un aparat portabil de oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană (ECMO) și îl va dona către Serviciul de Urgență și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca. Echipamentul medical va fi folosit pentru a susține funcțiile respitorii și cardiace ale pacienților din secția de terapie intensivă, dar și în cazul transportului lor de către echipajele SMURD.

„În contextul evenimentului recent de pe platforma Petromidia, în care am pierdut un coleg și avem alți 3 răniți în spital sub supravegherea cadrelor medicale, înțelegem nevoile sistemului public de sănătate și credem că este și de datoria noastră să contribuim la dezvoltarea acestuia, pentru a salva cât mai multe vieți. Inițiativa aceasta vine în completarea logistică și funcțională a Spitalului de Urgență Floreasca pentru îngrijirea bolnavilor din secția de ATI cu afecțiuni severe", a declarat vicepreședinte Senior, KMG International, Azamat Zhangulov. 

Oxigenarea extracorporală arterio-venoasă cu membrană (ECMO) este o procedură utilizată în secțiile ATI ale spitalelor, în cazurile de insuficiență cardiacă sau insuficiență respiratorie. ECMO se utilizează când organismul pacientului nu mai poate susține singur oxigenarea sângelui, vitală pentru supraviețuire și refacere, dar și în timpul intervențiilor chirurgicale complicate, pe cord și plămâni.
 
În Romania, mai sunt doar câteva aparate ECMO, costul unuia fiind de aproximativ 55,000 euro. Aparatul donat de Rompetrol va fi primul de tip portabil din sistemul național de sănătate, putând fi utilizat de acum înainte și în transporturile de urgență.
 
Grupul KMG International a investit în ultimii ani peste de 8 milioane USD în proiecte de dezvoltare comunitară în țară, ajungând la 300.000 de beneficiari direcți. Investițiile în sectorul de sănătate, una din direcțiile strategice ale Grupului, au vizat reabilitări de secții și dotarea cu aparatură medicală în peste 60 de unități medicale la nivel național.
 
În 2013, Spitalul Maria S. Curie, a primit finanțare pentru implementarea – în premiera în România – a tehnicii medicale ECMO (oxigenare extracorporala cu utilizarea unui oxigenator cu membrana), ce se adresa pacienților neonatali cu afecțiuni severe respiratorii și cardiace care nu răspund la mijloacele de reanimare uzuale.
 
De asemenea, KMG International a achiziționat și donat Institutului Național de Transfuzie Sanguină București 2 frigidere pentru plasma care îndeplinesc normele în vigoare și standardele europene impuse, cât și mobilier tehnico-medical pentru laboratoare.  
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 555

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 519

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1694

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1524

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 696

Rompetrol Rafinare SA anunță noi investiții pentru care a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

17 Mar 2024 613

Rompetrol Rafinare SA, reclamant într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

12 Mar 2024 803

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 752

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 895

Rompetrol Rafinare SA a solicitat acord de mediu pentru construirea unei conducte de racordare la Făclia, județul Constanța

01 Mar 2024 725

Constanța Reparații la instalația MHC, efectuate de Rompetrol Rafinare. Documentația, depusă la Mediu

15 Feb 2024 683

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete din această noapte din cauza unei avarii

11 Feb 2024 3742

RAJA Constanța Consumatorii din Eforie Nord, Lazu și Agigea, fără apă la robinete

11 Feb 2024 770

Atenție, se oprește apa în localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea!

09 Feb 2024 733

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete la începutul săptămânii viitoare

08 Feb 2024 4334