Ron Asheton s-a stins din viata

Chitaristul trupei de rock "The Stooges", Ron Asheton s-a stins din viaţă ieri, la vârsta de 60 de ani, fiind găsit de un prieten, în reşedinţa sa de la Michigan din Statele Unite, informează autorităţile, citate de jurnalul.ro.

Ron Asheton, chitaristul care îl acompania pe scenă pe Iggy Pop, a fost găsit mort de către un prieten care a venit să îl viziteze, deoarece era neliniştit de faptul că artistul nu mai răspundea la telefon de câteva zile. Potrivit reprezentantei poliţiei din oraşul Ann Ardor, Angela Abrams, citată de sursa menţionată, a declarat că decesul a avut loc în urmă cu câteva zile, iar "posibilitatea unei crime pare să fie exclusă".

De asemenea, într-un comunicat difuzat pe internet, Iggy Pop a declarat: "Sunt încă sub şoc. Era cel mai bun prieten al meu". Pop şi membrii trupei The Stooges, printre care se află şi Scott, fratele lui Ron îşi amintesc de el ca de un prieten, un frate şi un muzician "de neînlocuit", se precizează în comunicat. În clasamentul celor mai buni 100 de chitarişti din toate timpurile, apărut în revista Rolling Stone, Ron Asheton figurează pe a 29-a poziţie şi este considerat "autorul unora dintre cele mai memorabile pasaje rock interpretate la chitară", printre care se numără piesele "No Fun", "I Wanna Be Your Dog" şi "TV Eye".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 399

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 253

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 430

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1968

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 917

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 551

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 509

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 610

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 944

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 559

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 530

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 585

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 871

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2399

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 900