S-a modificat Ordinul de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului prin reţinerea certificatului şi numărul de înmatriculare



Ieri, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, numărul 865/31.X.2016 Ordinul nr. 1150/160/2016 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 108/368/2010 pentru aprobarea Procedurilor de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare
 
Iată textul integral așa cum apare în Monitorul Oficial menționat
 
În temeiul prevederilor art. 13 alin. (4) şi art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravenţional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere şi ale normelor de aplicare a acesteia, precum şi a sancţiunilor contravenţionale şi a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 lit. r) şi s) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.088/2011 privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, ale Legii nr. 352/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
 
ministrul transporturilor şi ministrul afacerilor interne emit următorul ordin:
 
Art. I. -
Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 108/368/2010 pentru aprobarea Procedurilor de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 19 mai 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Titlul ordinului se modifică şi va avea următorul cuprins:

"ORDIN
pentru aprobarea Procedurii privind aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, precum şi a Procedurii privind modalitatea concretă prin care contravenientul face dovada îndeplinirii condiţiilor legale pentru continuarea transportului/deplasării, precum şi condiţiile necesare care trebuie îndeplinite pentru încetarea măsurii de imobilizare"

 
2. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:


Art. 1.
Se aprobă Procedura privind aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin, precum şi Procedura privind modalitatea concretă prin care contravenientul face dovada îndeplinirii condiţiilor legale pentru continuarea transportului/deplasării, precum şi condiţiile necesare care trebuie îndeplinite pentru încetarea măsurii de imobilizare, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin."


3. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezentul ordin.

4. După anexa nr. 1 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ordin.


Art. III.
Începând cu data de 1 ianuarie 2017, sintagma "inspectorat teritorial" din cuprinsul Ordinului ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 108/368/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se înlocuieşte cu sintagma "inspectorat regional", în conformitate cu prevederile Legii nr. 352/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
 
PROCEDURĂ
privind aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare

Art. 1.
Inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.), denumiţi în continuare inspectori, ori, după caz, ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri, denumiţi în continuare poliţişti rutieri, aplică, potrivit legii şi în baza competenţelor ce le revin, măsura de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, denumită în continuare măsura de suspendare, atunci când constată contravenţii pentru care legislaţia în vigoare prevede o astfel de măsură.

Art. 2.
(1) Oprirea unui autovehicul pentru control se face, de regulă, în afara părţii carosabile, iar acolo unde nu există asemenea condiţii, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pe acostament sau lângă bordură ori în spaţiile destinate parcării. Dacă drumul este intens circulat, oprirea se face pe o arteră laterală, pentru a nu stânjeni circulaţia celorlalte vehicule. Pe timpul nopţii, aceste locuri trebuie să fie iluminate.
(2) Nu se permite oprirea vehiculelor pentru control în curbe, pe sectoare de drum înclinat, unde vizibilitatea este redusă, în intersecţii, pe trecerile pentru pietoni, pe porţiuni de drumuri înguste, precum şi în orice alte locuri unde s-ar împiedica desfăşurarea normală a traficului.
(3) În interiorul localităţilor, oprirea se face lângă şi paralel cu trotuarul, iar în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a drumului, astfel încât să nu fie afectată fluenţa traficului rutier.

Art. 3.
(1) Măsura de suspendare se realizează prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, aplicându-se şi sancţiunea contravenţională corespunzătoare.
(2) Reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare se face după demontarea acestora de către conducătorul auto, iar atunci când acesta refuză, de către agentul constatator, într-un spaţiu destinat parcării. În vederea aplicării măsurii de suspendare, conducătorul auto are obligaţia de a deplasa autovehiculul în cel mai apropiat loc indicat de agentul constatator.
(3) În raport cu persoana care are calitatea de agent constatator, în caz de neconformare a conducătorului auto:
a) poliţistul rutier aplică dispoziţiile legale în vigoare privind nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; sau
b) inspectorul aplică dispoziţiile legale în vigoare privind sustragerea de la efectuarea controlului în traficul rutier.

Art. 4.
(1) Din momentul aplicării măsurii de suspendare, atât autovehiculul, cât şi marfa sau persoanele transportate se află sub răspunderea juridică a contravenientului, conform legii.
(2) Din momentul aplicării măsurii de suspendare, contravenientul este responsabil pentru eventualele pierderi cauzate terţilor, inclusiv persoanelor transportate.
(3) Pe perioada în care operează măsura de suspendare, autovehiculul pentru care s-a aplicat această măsură nu poate fi reînmatriculat.

SECŢIUNEA a 2-a
Aplicarea măsurii de suspendare în cazul nedeţinerii documentelor specifice transportului efectuat şi a documentelor necesare pentru efectuarea pregătirii practice în vederea obţinerii permisului de conducere

Art. 5.
(1) Măsura de suspendare se aplică de către inspectori sau poliţişti rutieri, pentru o perioadă de 6 luni, în cazul nedeţinerii de către contravenient a documentelor specifice transportului efectuat şi a documentelor necesare pentru efectuarea pregătirii practice în vederea obţinerii permisului de conducere, după caz, în situaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
(2) După întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, agentul constatator aplică măsura de suspendare, întocmind în acest sens procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, denumit în continuare proces-verbal de reţinere, al cărui model este prevăzut în anexele nr. 1a) şi 1b).
(3) Procesul-verbal de reţinere se întocmeşte în două exemplare. Un exemplar se înmânează conducătorului autovehiculului sau, în caz de refuz al primirii, se comunică de către agentul constatator contravenientului.
(4) Suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului operează din momentul încheierii procesului-verbal de reţinere, chiar dacă s-au reţinut doar plăcuţele cu numărul de înmatriculare.
(5) Motivele pentru care nu a putut fi reţinut certificatul de înmatriculare al autovehiculului se înscriu în procesul-verbal de reţinere.
(6) În cazurile prevăzute la alin. (1), măsura de suspendare încetează înainte de expirarea termenului de 6 luni, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) au trecut cel puţin 30 de zile de la data înmânării sau, după caz, a comunicării procesului-verbal de reţinere;
b) se depune dovada achitării amenzii contravenţionale.
(7) Dacă până la expirarea termenului de 6 luni nu se face dovada achitării amenzii contravenţionale, măsura de suspendare se prelungeşte de drept pentru o nouă perioadă de 6 luni.
(8) În cazul prelungirii măsurii de suspendare potrivit alin. (7), aceasta încetează, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare se restituie, la cerere, la data depunerii dovezii achitării amenzii contravenţionale.

Art. 6.
(1) Măsura de suspendare se aplică în momentul constatării faptei, cu excepţia situaţiei în care autovehiculele controlate transportă animale vii, mărfuri perisabile sau sub temperatură controlată.
(2) În cazul autovehiculelor care transportă animale vii, mărfuri perisabile sau sub temperatură controlată, măsura de suspendare se aplică, ulterior constatării faptei, la locul de descărcare a mărfii sau la sediul/domiciliul contravenientului, după caz, de către inspectori.
(3) Atunci când fapta săvârşită cu autovehiculele prevăzute la alin. (2) a fost constatată de poliţiştii rutieri, actele de constatare se trimit în termen de 3 zile inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia îşi are sediul operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu, pentru a aplica măsura de suspendare la sediul contravenientului.
(4) Atunci când autovehiculele prevăzute la alin. (1), care fac obiectul contravenţiei, nu sunt deţinute de către un operator de transport rutier/o întreprindere de transport rutier în cont propriu, măsura de suspendare se duce la îndeplinire de către inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R., împreună cu serviciul rutier/brigada rutieră, în raza căruia/căreia îşi are sediul/domiciliul contravenientul.

Art. 7.
(1) După aplicarea măsurii de suspendare, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi o copie a procesului-verbal de reţinere, se transmit serviciului rutier din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie sau Brigăzii rutiere din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia este înmatriculat autovehiculul, în termen de 3 zile de la data constatării faptei.
(2) Atunci când măsura de suspendare a fost aplicată de poliţiştii rutieri din cadrul structurilor teritoriale, documentele şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare prevăzute la alin. (1) se transmit în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost constatată fapta serviciului rutier din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie, Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale sau, după caz, Brigăzii rutiere din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
(3) Serviciul rutier din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie, Brigada Autostrăzi şi Misiuni Speciale sau, după caz, Brigada rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti consemnează menţiunile corespunzătoare în evidenţe şi transmite documentele prevăzute la alin. (1) inspectoratului judeţean de poliţie sau Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia este înmatriculat autovehiculul.
(4) Inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. sau Brigada Autostrăzi şi Misiuni Speciale/serviciul rutier/brigada rutieră din care face parte agentul constatator care a aplicat măsura de suspendare notifică această măsură deţinătorului înscris în certificatul de înmatriculare. Modelul notificării este prevăzut în anexele nr. 1c) şi 1d), după caz.
(5) Odată cu notificarea măsurii de suspendare se transmite şi o copie a procesului-verbal de reţinere.
(6) Contravenientul nu beneficiază de reducerea termenului de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului, conform prevederilor art. 5 alin. (6), în cazul în care, în cel mult 12 luni de la încetarea măsurii de suspendare, aplicată pentru acelaşi autovehicul, săvârşeşte o faptă pentru care se aplică măsura de suspendare. Serviciul rutier din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie sau, după caz, Brigada rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza căruia/căreia este înmatriculat autovehiculul notifică măsura de suspendare deţinătorului înscris în certificatul de înmatriculare. Modelul notificării este prevăzut în anexa nr. 1e).

Art. 8.
(1) În situaţia în care autovehiculul este înmatriculat în alt stat, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare reţinute în condiţiile prezentei proceduri se transmit serviciului rutier/brigăzii rutiere pe raza căruia/căreia a fost aplicată măsura de suspendare, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi o copie a procesului-verbal de reţinere, unde se păstrează până la expirarea termenului de suspendare sau până în momentul îndeplinirii condiţiilor pentru reducerea termenului de suspendare, după caz.
(2) După întocmirea procesului-verbal de reţinere, agentul constatator completează o notificare către deţinătorul înscris în certificatul de înmatriculare privind aplicarea măsurii de suspendare, al cărei model este prevăzut în anexele nr. 1f) şi 1g), după caz.
(3) Notificarea prevăzută la alin. (2) se întocmeşte în două exemplare, dintre care un exemplar se înmânează conducătorului autovehiculului.
(4) Serviciul rutier/Brigada rutieră notifică măsura de suspendare în scris, în termen de 15 zile, Direcţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
(5) În baza notificării, Direcţia rutieră informează, în termen de 5 zile de la primirea acesteia, ambasada din România a statului în care este înmatriculat vehiculul în cauză.
(6) La expirarea termenului de suspendare, în cazul în care nu s-a făcut dovada achitării amenzii contravenţionale, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare reţinute se transmit Direcţiei rutiere.

Urmează o serie de anexe care fac parte din această procedură.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Șofer prins de Poliție, în Năvodari. Circula cu plăcuțe de înmatriculare false

05 Dec 2023 922

IPJ Constanța Șofer băut, depistat în Năvodari!

29 Sep 2023 905

Știri Constanța "Lasă-mi bărbatul în pace!" Mașină cu numere de Constanța, vandalizată (FOTO)

12 Sep 2023 59248

MAI Aproximativ 8.000 de vehicule cu ZERO emisii de CO2, înmatriculate în România în primele 6 luni din 2023

03 Sep 2023 737

Accident rutier pe DJ 391, între Negru Vodă și Mangalia. O persoană a fost rănită. Imagini de la fața locului (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Aug 2022 4585

MAI De astăzi, mașinile electrice pot fi înmatriculate cu numere verzi

27 Jun 2022 1053

ZIUA LIVE. O simplă fotografie postată pe internet ne poate costa scump! Ce trebuie să știm

24 May 2022 2024

Mare atenție dacă publici pe internet poze cu mașini! Numerele de înmatriculare ale autoturismelor reprezintă date cu caracter personal (DOCUMENT)

24 May 2022 4220

Mașinile din România care vor primi numere de înmatriculare de culoare verde

29 Apr 2022 2541

O mașină din Ucraina a luat foc în Călimănești, județul Vâlcea. În autoturism se afla și un copil de o lună (VIDEO)

09 Apr 2022 1733

Garda de Coastă Șofer depistat de polițiști cu numere de înmatriculare false. Le-a montat pentru a evita plata taxei în port

09 Nov 2021 1361

Cursă nebună între Valu lui Traian și Constanța. Șofer beat prins cu ajutorul participanților la trafic (galerie foto)

31 Jan 2021 3779

Alertă la Londra din cauza unei mașini cu numere românești. Ce s-a întâmplat

07 Feb 2020 2456

Focuri de armă pentru prinderea unui șofer care nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor

16 Dec 2019 1750

Autoturism cu numere de înmatriculare false, depistat de jandarmii constănțeni

06 Nov 2019 1694