Sabia remanierii atârnă deasupra capului unor miniştri

În PSD există voci care susţin că este musai să aibă loc o remaniere a Guvernului condus de Victor Ponta. Sursa social democrate afirmă că pe listă s-ar afla cel puţin patru miniştri.
Senatorul Daniel Savu este unul dintre cei care consideră că este nevoie de o remaniere. În opinia lui, un demnitar ce trebuie schimbat este Robert Cazanciuc, ministru al Justiției: "Colegii l-au audiat cumva, luni, la Senat și nu cred că a trecut foarte bine testul, pentru că s-a văzut, după ce a picat acea lege cu societatea aceea de administrare a bunurilor sechestrate, trebuia s-o explice mai clar domnul Cazanciuc, unii și-au motivat votul împotrivă pentru că n-au înțeles prea bine de la domnul Cazanciuc cum trebuiau să voteze. Atunci, probabil, va fi unul dintre cei remaniați, gândesc eu. Asta este gândirea mea pe baza discuțiilor cu senatorii și mai sunt și alți miniștri din Guvernul Ponta care ar putea, pentru îmbunătățirea imaginii Guvernului- deci Ponta nu se mai pune problema să plece din fruntea Guvernului - să mai dea satisfacție și celor care conduc în momentul de față PSD”.
Senatorul a arătat că nu este vorba doar de miniștrii PSD şi că "au fost nemulțumiri foarte clare și față de ministrul Agriculturii". Cu toate astea, senatorul nu crede că premierul Ponta trebuie schimbat din funcţie.
Potrivit România TV, pe lândă Robert Cazanciuc, pe făraş la o posibilă remaniere guvernamentală s-ar mai afla trei miniştri: Nicolae Bănicioiu - ministrul Sănătăţii, Eugen Teodorovici - ministrul Finanţelor şi Iulian Matache - ministrul Transporturilor. Remanierea Guvernului ar putea avea loc după Congresul PSD, în care se va alege noua conducere a partidului. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

China Nouă responsabili ai armatei excluși din parlament. Iată de ce

30 Dec 2023 652

Marcel Ciolacu - „Coaliţia nu se rupe, coaliţia va funcţiona. Întotdeauna există remaniere“

22 Aug 2022 1025

Premierul Dăncilă ”Vom merge în Parlament pentru remaniere”

18 Sep 2019 1426

Președintele Klaus Iohannis - „Guvernul trebuie să meargă în fața Parlamentului. Niciun ministru nu va fi validat!”

12 Sep 2019 1537

Dăncila "Avem curaj să mergem în Parlamentul României săptămâna viitoare. Încă nu am decis dacă vom face restructurare sau remaniere"

09 Sep 2019 1662

Președintele Klaus Iohannis respinge propunerile de remaniere

28 Aug 2019 1644

Dăncilă, după CExN „Nu avem în vedere o restructurare în viitorul apropiat, dar ne gândim la o remaniere a miniştilor care nu au performat”

12 Aug 2019 1346

Şedinţă CExN al PSD, la Palatul Parlamentului. Se va decide noua formulă a Guvernului

15 Jul 2019 1863

Premierul Viorica Dăncilă „De săptămâna viitoare începem evaluarea pe fiecare minister în parte”

05 Jul 2019 1236

Surse „Lista neagră” a miniștrilor care ar putea fi vizați de o remaniere guvernamentală

03 Jul 2019 1515

Premierul Viorica Dăncilă, despre remanierea Guvernului. Ce s-a discutat la întâlnirea de la Neptun

21 Jun 2019 1992

Premierul Viorica Dăncilă „Vom avea o şedinţă a Comitetului Executiv şi vom lua decizii în ceea ce priveşte remanierea”

16 May 2019 1316

Călin Popescu-Tăriceanu - „Suntem în orice moment dispuşi să acordăm în Parlament votul pentru remaniere”

23 Apr 2019 1335

Tudorel Toader demisionează din funcție - „Merg la Guvern şi prezint doamnei prim-ministru demisia”

18 Apr 2019 1634

​Preşedintele Klaus Iohannis „Prima mea impresie este că această remaniere guvernamentală se face pentru ca lucrurile să meargă mai prost”

18 Apr 2019 1473