Sancţiuni aplicate de poliţişti, în ultimele 24 de ore. Câte certificate de înmatriculare au fost reţinute

Ieri, polițiștii au intervenit la peste 2.700 de evenimente la care au fost solicitați pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie sau pentru a menține siguranța publică. De asemenea, polițiștii au aplicat peste 7.000 de sancțiuni contravenționale unor persoane care au încălcat normele sociale și au reținut permisele a 509 șoferi care puneau în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.   
 
Peste 10.000 de poliţişti au acționat, la data de 1 octombrie a.c., la nivel național, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii au acționat cu 298 de aparate radar. De asemenea, au fost organizate 4.131 de patrule de ordine și siguranță publică.
 
Totodată, au fost organizate 271 de acțiuni și s-a intervenit la 2.754 de evenimente, dintre care 2.283 au fost sesizate prin 112.
 
Au fost constatate 781 de infracţiuni, 92 de persoane fiind surprinse în flagrant delict în urma activităților desfășurate de polițiști, în ultimele 24 de ore.
 
În cauzele instrumentate, au fost dispuse 42 de măsuri preventive. De asemenea, au fost depistate 13 persoane urmărite național sau internațional.
 
Polițiștii au aplicat 7.105 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.200.000 de lei, pentru neregulile constatate.
 
În cadrul activităţilor desfășurate de poliţiştii rutieri, pentru creșterea siguranței în trafic, au fost constatate 89 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Totodată, au fost reținute 509 permise de conducere și au fost retrase 163 de certificate de înmatriculare.
 
Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 433

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1384

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 681

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 510

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 779

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 277

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 367

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 509

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 691

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 572

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 759

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 624

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Câte sunt la IPJ Constanța

15 Mar 2024 2474

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 697

Percheziții efectuate în județul Constanța și alte nouă județe pentru înșelăciune și fals

04 Mar 2024 793