Sancţiuni record pentru marile lanţuri de magazine Metro, Real, Selgros, Mega Image și furnizorii acestora, amendate cu 35 de milioane

Consiliul Concurenței informează că a sancționat 25 de companii de pe piața comercializării produselor alimentare cu amenzi în valoare de aproximativ 35 de milioane de euro.

Astfel, în urma unei investigații având ca obiect înțelegeri pentru fixarea prețurilor între mai mulți retaileri, Metro, Real, Selgros, Mega Image și furnizorii acestora, în perioada 2005-2009, a fost sancționată încălcarea legii concurenței atât pentru stabilirea prețurlor de revânzare (de raft), cât și pentru comportamentul companiilor în cadrul promoțiilor.

”Consiliul Concurenței a constantat că prețurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piață prin raportul dintre cerere și ofertă, ci furnizorul și retailer-ul stabileau un preț fix sau minim. Această practică conduce la prețuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă prețul sub limita stabilită cu furnizorul”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.  

”În ceea ce privește comportamentul companiilor în cadrul promoțiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri și furnizori conțineau o clauză care prevedea că, în aceeași perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoții simultane în diferite lanțuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în același timp, la promoții și implicit la cel mai mic preț, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoții în lanțuri de magazine concurente trebuie să aparțină furnizorului”, se mai arată în documentul citat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Argus SA, amendată Amenzi record primite de Metro, Real, Selgros şi Mega Image de la Consiliul Concurenţei (document)

14 Jan 2015 3217

Metro, Selgros, Mega Image şi Interex şi furnizorii lor, amenințați cu amenzi uriașe. Află de ce

04 Oct 2014 2585