Evenimente la Constanța „Săptămâna mondială a siguranţei rutiere”

 
Având în vedere că principala cauză de producere a accidentelor rutiere la nivelul judeţului Constanţa o reprezintă indisciplina pietonală, săptămana aceasta, în cadrul programului „Săptămâna mondială a siguranţei rutiere!”, poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa, desfăşoară activităţi de prevenire a accidentelor în rândul elevilor.
 
Polițiștii au desfăşurat azi activităţi de educaţie rutieră în rândul elevilor din cadrul Liceului de Electrotehnică şi Telecomunicaţii,  din municipiul Constanţa, unde elevii au fost informaţi cu privire la necesitatea respectării normelor rutiere, consecinţele implicării în evenimente rutiere, factorii conduitei rutiere preventive(cunoştinţele teoretice, practice, vigilenţa, prevederea, judecata şi îndemânarea) şi au primit informaţii şi recomandări cu privire la regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte atunci când sunt în trafic.
 
Respectarea normelor de comportare civilizată pe stradă, familiarizarea tinerilor cu unele reguli de circulaţie rutieră, precum şi cunoaşterea  legislaţei rutiere de către elevi reprezintă o prioritate pentru poliţiştii rutieri. La finele activităţii, tinerii au vizionat spoturi cu caracter preventiv şi au completat chestionare cu reguli de circulaţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 637

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 423

Constanța Șofer sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN39 în apropierea comunei Agigea

11 Apr 2024 699

Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă

01 Apr 2024 893

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 782

Acțiuni de control cu radare, în județul Constanța. S-au aplicat amenzi și s-au suspendat permise de conducere

26 Mar 2024 578

Șofer drogat și fără permis implicat într-un accident rutier pe Bulevardul 1 Mai din Constanța

20 Mar 2024 765

​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

18 Mar 2024 646

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Băneasa! Un pieton a murit

14 Mar 2024 881

Oficial de la IPJ Constanța despre evenimentul rutier în care a fost implicată o mașină de poliție (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Mar 2024 1701

Județul Constanța Șofer de 21 de ani, depistat conducând cu 197 km/h pe DN2A într-o zonă în care limita de viteză este de 100 km/h (GALERIE FOTO)

03 Mar 2024 1689

Contravenții rutiere în județul Constanța Permise de conducere suspendate, cele mai multe fiind pentru depășirea vitezei legale (Galerie FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 1249

Transport ilegal de lemne, sancționat de polițiștii IPJ Constanța (VIDEO)

28 Feb 2024 709

Două societăți care fac lucrări pe bulevardele Aurel Vlaicu și Mamaia din Constanța, sancționate de polițiști (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 742

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul rutier de la Nicolae Bălcescu (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 1236