Săptămâna trecută a demisionat, acum este audiat. Cătălin Ioniță, ex-șeful Poliției Române, la DNA! Care sunt acuzațiile



Fostul șef al Poliției Române, Cătălin Ioniță, este audiat la Direcția Națională Anticorupție. Acesta și-a dat demisia din funcție, săptămâna trecută, tocmai din cauza acestui dosar. 

Săptămâna trecută, Cătălin Ioniță a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de suspect.

Conform DNA, faptele ar fi fost  comise în perioada în care era şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1, dosarul fiind constituit în 2018, a anunţat miercuri DNA.
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii: IONIŢĂ ALEXANDRU-CĂTĂLIN, la data faptelor şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, în prezent chestor principal de poliţie, sub aspectul comiterii infracţiunilor de: trafic de influenţă, fals în declaraţii, în formă continuată; DINU PETRUŢA, sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă", a transmis DNA, precizând că dosarul penal a fost constituit în anul 2018. 

Sursa: Antena3

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Chefi la cuțite. Celebrul artist Costi Ioniță, din Constanța, i-a uimit pe jurați. Câte cuțite a primit și cine nu i-a dat

24 Mar 2021 2303

MAI Șeful Direcţiei Generale Anticorupţie a fost eliberat din funcţie!

26 Aug 2020 1771

Constanţa. Antrenorul Cătălin Săndulescu şi Mirela Ioniţă au spus „Da!“ „Să purtaţi mereu în suflet amintirea zilei în care v-aţi unit destinele!“ (galerie foto)

17 Apr 2019 2361

Antrenorul Cătălin Săndulescu se căsătoreşte astăzi la Constanţa

12 Apr 2019 2910

Cine este tânărul şofer găsit spânzurat în Portul Constanţa. Bărbatul se logodise recent

04 Dec 2018 12742

Noul inspector general al IGPR, chestor general Ioan Buda a fost învestit în funcție. Ce funcție va ocupa fostul șef al Poliției Române, chestor Cătălin Ioniță

28 Jun 2018 7027

Ieri, șeful Poliției Române - astăzi, la DNA. Ce a declarat Sorin Ioniță, înaintea discuției cu procurorii

27 Jun 2018 1500

Numire importantă la vârful IGPR, făcută de prim-ministrul Viorica Dăncilă (document)

26 Jun 2018 7291

Șeful Poliției Române a avut o întrevedere cu atașatul de afaceri interne israelian la București

24 Apr 2018 1852

Șeful Poliției Române, Cătălin Ioniță, vizită de lucru în Germania

22 Feb 2018 1489

Întâlnire bilaterală, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române

20 Feb 2018 2001

Delegaţie din Ucraina, primită de chestorul Cătălin Ioniță. Ce s-a discutat

13 Feb 2018 1925

Noul șef al Poliției Române, instalat în funcție. Cine va fi adjunctul inspectorului șef. Ce se întâmplă cu Bogdan Despescu după demitere

19 Jan 2018 3153

Oficial de la MAI. Precizări cu privire la raportul de împuternicire în funcţie a lui Cătălin Ioniță

12 Jan 2018 1886

Cine este Alexandru Cătălin Ioniță, propunerea pentru funcția de șef interimar al Poliției Române. Ce funcție a ocupat acesta până în prezent

09 Jan 2018 7519