Șapte suspecţi, 455 persoane vătămate şi 18 martori au fost audiați în dosarul „Mineriada 13 – 15 iunie 1990”

În dosarul, denumit generic „Mineriada 13 – 15 iunie 1990”, procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au derulat, în perioada 15.02. – 07.07.2016, o serie de acte procedurale.
 
Mai exact, au fost audiaţi șapte suspecţi, 455 persoane vătămate, părţi civile şi succesori ai acestora, precum şi 18 martori, fiind programate audieri până la finele lunii iulie 2016. Totodată, s-a efectuat continuarea analizării probatoriului în vederea completării acestuia, fiind derulate o serie de activităţi specifice.
 
De asemenea, au fost efectuate verificări în baza de date asupra a circa 1.000 de persoane, fiind emise în total un număr de 850 de citaţii. Pe măsura derulării cercetărilor, procurorii au promis că vor ține la curent opinia publică privind stadiul anchetei în acest dosar.
          
Desfăşurarea evenimentelor din 13-15 iunie 1990
 
13 iunie
Ora 3.00 - Forţele de ordine distrug corturile manifestanţilor aflate în Piaţa Universităţii şi fac arestări, însă cordoanele de trupe antitero sunt rupte de manifestanţi.
 
Ora 9.00 - În ajutor sunt chemaţi muncitorii IMGB. Sunt scandate lozinci de tipul „IMGB face ordine!“, „Moarte intelectualilor!“ sau „Noi muncim, nu gândim!“. Nu reuşesc însă să-i liniştească pe protestatari, astfel că se retrag.
 
Trupele Unităţii Speciale de Lupta Antiteroristă încercuiesc Piaţa Universităţii cu autobuze ale Poliţiei. Provocate de nişte tineri, trupele atacă mulţimea. Aceasta reacţionează imediat. Este furată benzina din rezervorul unei maşini. Sunt făcute cocktailuri Molotov şi incendiate autobuzele Poliţiei. Confruntările sângeroase dintre manifestanţi şi forţele de ordine continuă pe tot parcursul zilei de 13 iunie. Sediul Poliţiei Capitalei, al Ministerului de Interne şi al SRI-ului sunt incendiate.
 
Ion Iliescu cheamă „toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi al televiziunii, pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită“.

 
Trei garnituri de tren pline cu mineri pleacă din Petroşani spre Bucureşti. La 14 iunie, un alt tren pleacă din staţia Motru, cu destinaţia Bucureşti.
 

14 iunie
Ora 4.00 - Minerii conduşi de Miron Cozma ajung în capitală, sunt preluaţi şi îndrumaţi către punctele-problemă ale Bucureştiului. Ajung imediat în Piaţa Universităţii, unde se prefac că aranjează rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor.
 
La scurt timp, pătrund în sediul Facultăţii de Geologie, distrug sediul Ligii Studenţilor şi o colecţie de flori de mină unică în Europa. Minerii ocupă şi Facultatea de Litere, apoi pe cea ce Matematică, dar şi Institutul de Arhitectura „Ion Mincu“. Numeroşi profesori sunt bătuţi. Minerii au devastat şi sediile PNŢCD şi PNL şi au ocupat sediul Televiziunii Române.
 
15 iunie
Minerii sunt transportaţi la actualul Romexpo, unde îi aştepta Ion Iliescu. Acesta le ţine un discurs: „Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu. Şi de această dată aţi demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică, aţi simţit momentul dificil şi, cu o dăruire exemplară, v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toţi cei de bine, care doresc progresul societăţii româneşti.
 
Vreau să vă mulţumesc deci pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-aţi demonstrat în aceste zile. Noi considerăm că răspunderea morală o au şi unii gazetari, unii intelectuali care au incitat în această perioadă. Vreau să vă mulţumesc pentru spiritul organizat în care v-aţi prezentat, să mulţumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma şi celorlalţi lideri sindicali care au fost în fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat în aceste zile. Ştim că avem în dumneavoastră un sprijin de nădejde, când va fi nevoie, vom apela! Sper să nu mai fie nevoie să apelăm la dumneavoastră!“
 
După discursul preşedintelui, minerii sunt conduşi la Gara de Nord şi trimişi înapoi în Valea Jiului. Au revenit în capitală, pentru noi mineriade, în septembrie 1991 şi în 1999.
 
Ce au lăsat minerii în urmă? Concluzia este trasă de Asociaţia Victimelor Mineriadelor: „1.024 de arestări ilegale, 746 de răniţi, 3.500 de oameni bătuţi, 1.466 de cartuşe trase. Oficial, au existat şapte morţi. Neoficial, 188 de morţi în perioada 13-15 iunie 1990“.
 
Notă: informaţiile privind modul de desfăşurare a evenimentelor din 13-15 iunie 1990 sunt prezentate pe larg pe site-ul Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

30 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990. File din rechizitoriul Mineriadei

13 Jun 2020 1579

Deputatul PMP Robert Turcescu - „Dosarul Mineriadei din iunie 1990, cu Ion Iliescu inculpat, considerat NUL. Csf? Ncsf…“

09 May 2019 2413

Protest la Parchetul General, după ce ÎCCJ a decis să retrimită Dosarul Mineriadei la procurori

08 May 2019 1296

Decizie ÎCCJ. Ancheta în Dosarul Mineriadei din iunie 1990 trebuie refăcută. Dosarul a fost retrimis la procurorii militari

08 May 2019 1234

Miron Cozma a refuzat să semneze actul de inculpare în dosarul Mineriadei

13 Jan 2017 2238

Prima reacție a lui Petre Roman după ce a aflat că este urmărit penal în dosarul Mineriadei

23 Dec 2016 4078

Oficial. Ion Iliescu şi Petre Roman, inculpaţi în dosarul Mineriadei

23 Dec 2016 1833

Dosarul Mineriadei ar putea fi finalizat la sfârșitul acestui an

21 Sep 2016 1685

Reprezentanții Asociației 21 Decembrie au avut discuții la PÎCCJ despre dosarul Revoluției

24 Aug 2016 1823

Generalul Pavel Abraham, audiat la Parchetul General

19 Aug 2016 2546

Virgil Măgureanu, audiat din nou în dosarul Mineriadei

07 Jul 2016 1776

Romeo Beja a fost prins de polițiști. El fusese condamnat în dosarul Mineriadei din 1999

24 Feb 2016 2188

Continuă ancheta în dosarul Mineriadei

15 Feb 2016 1940

Asociația Victimelor Mineriadelor vrea completarea dosarului „Mineriadei"

08 Feb 2016 1830

Procurorii militari îl audiază pe Adrian Năstase în dosarul Mineriadei din iunie 1990

10 Dec 2015 1927