Stiri calde

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae în Arhiepiscopia Tomisului


Joi, 6 decembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Nicolae.

Cu acest prilej,astăzi, 3 decembrie, la ora 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năvodari (Str.  Nucilor).

Din data de 12 mai 2009, biserica adăposteşte o sticluţă cu mir, izvorât din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, şi un omofor ce a fost depus pe cinstitele odoare, aflate în oraşul italian Bari.

Miercuri, 5 decembrie*, începând cu *ora 16.00,* IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu și slujba
Vecerniei în biserica mănăstirii „Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion”, din localitatea 23 August, județul Constanța.

Joi, 6 decembrie*, *începând cu ora 8.30*, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul constănțean Coiciu (Str. Răzoare, nr.  68). Corul de copii al parohiei (format din 20 de copii, cu vârste între 2 și 15 ani),  coordonat de către pr. Bogdan Tudor Gavrilă, va interpreta câteva colinde.

La sfârșitul slujbei, vor fi dăruite 250 de pachete alimentare și iconițe, acțiune filantropică ce poartă numele „Moșul cel bun”.

Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 8.15, *IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire mică a bisericii „Sf. Nicolae” din localitatea constănțeană Rasova, apoi va oficia Sfânta Liturghie. Lucrările de renovare (acoperiș, pictură pereți și catapeteasmă, instalații termice, gard, trotuare etc.) au fost făcute în perioada 2003-2018.

Sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Imagini de la eveniment IPS Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji, astăzi, la Constanța, în oraşul său natal (galerie foto)

02 Jun 2019 1191

Oficial de la MApN. Care este starea de sănătate a militarilor români răniți în Afganistan

25 May 2019 2146

De vorbă cu părintele Marius Moşteanu, despre tragedia de la Notre-Dame de Paris „Cred că Dumnezeu aşază lucrurile altfel decât logica omenească“

20 Apr 2019 5074

Ceremonie de decorare Delegaţia Spitalului Judeţean Constanţa, alături de Preşedintele Klaus Iohannis

16 Apr 2019 3631

Tinerii din Cumpăna, invitaţi la petrecerea de Valentine's Day. Ce surprize le-a pregătit autoritatea publică locală

13 Feb 2019 764

Comunicat de presă Burse de merit pentru elevi şi profesori, acordate de Primăria Ovidiu

08 Dec 2018 811

Scurt istoric al Parohiei „Sf. Nicolae” din comuna Rasova

08 Dec 2018 2127

Tulcea Hram la Catedrala Episcopală de Sfântul Nicolae (galerie foto)

06 Dec 2018 945

Premierul Viorica Dăncilă, mesaj cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae

06 Dec 2018 445

6 decembrie-Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Patronul săracilor, orfanilor şi comercianţilor, brutarilor, călătorilor, copiilor

06 Dec 2018 1561

Știați că....astăzi este Ziua Sfântului Ierarh Nicolae

06 Dec 2018 333

Interviu cu părintele Marius Moşteanu „În om sunt aşezate de Dumnezeu lucrurile foarte bune. Numai că omul le-a cam stricat ordinea” (galerie foto)

06 Dec 2018 3362

Consiliul local Cumpăna convocat în ședință ordinară. Ce proiecte sunt incluse pe ordinea de zi

23 Nov 2018 719

Un înalt ierarh slujeşte, azi, la Techirghiol. IPS Teodosie va fi la Năvodari. Programul de slujire al ierarhilor din sud-est

23 Sep 2018 1608

Bază modernă cu terenuri de fotbal, tenis, handbal şi multe alte facilităţi. Cum va arăta Complexul Sportiv „Sfântul Nicolae“ din Cumpăna (galerie foto)

06 Jun 2018 3451