Şase migranţi sirieni, depistaţi de poliţiştii de frontieră la Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, au depistat în zona de competenţă şase cetăţeni sirieni care au ajuns ilegal pe teritoriul României, cu scopul de a ajunge în Germania, după cum se arată într-un comunicat de presă remis azi redacţiei.
 
Cele şase persoane au fost descoperite vineri, pe raza municipiului Constanţa. Cei şase cetăţeni, de sex masculin, nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Întregul grup a fost condus la sediul Gărzii de Coastă pentru cercetări, iar în urma verificărilor s-a stabilit că bărbaţii în cauză sunt cetăţeni sirieni, cu vârste de  13, 16, 22, 26, 34 şi 35 de ani, care au ajuns ilegal pe teritoriul României, cu scopul de a ajunge în Germania.
 
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”.

În continuare cercetările sunt în curs de desfăşurare, iar migranţii au fost predaţi colegilor de la Inspectoratul General pentru Imigrări, care i-au transportat în Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.