Şase milioane de tone de otravă roşie la Tulcea

Autorităţile române sunt în alertă după ce Ungaria a fost lovită de o catastrofă ecologică fără precedent.Tulcenii nu mai au linişte de când au văzut ce au păţit locuitorii satului Kolontar din Ungaria.

De ani de zile, uzina de aluminiu din Tulcea este o bombă cu ceas.
Conducerea SC Alum a fost amendată cu miliarde de lei de Garda de Mediu pentru că poluează apa, aerul, solul. Pericolul vine de la batalul (lac cu reziduuri - n.r.), care conţine deşeurile toxice provenite din uzina. Şase milioane de tone de sodă calcinată, care pot provoca arsuri grave ale pielii şi chiar moartea, se află depozitate la doar zece kilometri de oraş. "Batalul de la Tulcea este cel mai mare, însă nu prezintă, cel puţin acum, pericol, dar nu putem prevedea ce se va întâmpla în viitor.
Vorbim, practic, de sodă calcinată, care are o bazicitate foarte mare, adică poate eroda pereţii digului înconjurător. Şlamul (deşeurile toxice - n.r.) intră în batal cu ph de 16-17, în condiţiile în care ph-ul neutru este de 5, deci este extrem de toxic", a explicat Silvian Ionescu, comisarul general al Gărzii de Mediu. Conducerea SC Alum susţine că uzina nu reprezintă niciun risc. "În România nu se poate întâmpla ce s-a întâmplat în Ungaria. Acolo, şlamul roşu este lichid, în timp ce la noi are o consistenţă densă. În plus, halda este între dealuri, care oferă o protecţie naturală suplimentară, pe lângă digul de 15 de metri lăţime", a declarat Nicolae Anghelovici, directorul adjunct al Alum Tulcea, pentru www.cancan.ro.
În urmă cu patru ani, halda de deşeuri de alumină de lângă Câşliţa-Tulcea a făcut o victimă. Un bărbat care a vrut să scurteze drumul spre Tulcea a luat-o peste câmpuri şi a nimerit în mijlocul noroiului roşu. Gigel Bască a murit în chinuri groaznice din cauza arsurilor provocate de soda calcinată pe care o conţine şlamul.

Sursa: www.cancan.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 183

Firme Constanța Transilvania Estival 2002 SA. Aprobarea repartizării dividendelor, printre punctele de pe ordinea de zi a AGOA

20 Apr 2024 162

Poșta Română a bifat un contract de peste 62.000 de euro cu Direcția Generală Asistență Socială Constanța. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

20 Apr 2024 227

Firme Constanța Acționarii Muntenia Estival 2002 SA, societate condusă de Angelo, fiul lui Cristi Borcea, se reunesc în AGOA. Pe ordinea de zi, și repartizarea profitului din 2023

20 Apr 2024 218

Firme Constanța Se suplimentează ordinea de zi a AGOA THR Marea Neagră SA. Ce puncte au fost adăugate

20 Apr 2024 171

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Unde pot fi semnalate problemele cauzat ed vreme

20 Apr 2024 363

Manevrele navelor în toate porturile de la malul Mării Negre, suspendate. De ce a fost luată această decizie

20 Apr 2024 343

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe A 2 București-Constanța

20 Apr 2024 323

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 587

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 394

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 352

Declarații de avere Alexandrina Elena Șocarici, secretar la Primăria Dumbrăveni, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 439

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 464

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 467

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 264