Scandal cu pistoale în Mihail Kogălniceanu

În data de 27.06.2011, ora 14:00, poliţiştii din Mihail Kogălniceanu fost sesizaţi  despre izbucnirea unui scandal între 2 grupuri de persoane pe o alee din cadrul  Grupului Social Ceres. Deplasaţi la fata locului,  poliţiştii l-au identificat pe  C. P., de 17 ani, localnic, din primele cercetări rezultând ca între acesta şi un grup de 3 persoane a avut loc un conflict spontan. Cei trei l-au agresat, folosind totodată şi două pistoale cu bile din cauciuc, cu care au tras mai multe focuri în direcţia vecinilor minorului agresat, care au încercat să îi sară în ajutor, fără a se înregistra victime. C. P. a pus la dispoziţia poliţiştilor 2 tuburi şi 2 bile din cauciuc, pe care susţine că le-a găsit la locul agresiunii. Unul dintre suspecţi a fost identificat de poliţişti în persoana lui Adrian O., de 31 ani, din Constanţa, pe numele său aceştia emiţând ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii şi liniştii publice. Astăzi, 01 iulie a.c. acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa  cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind continuate pentru identificarea tuturor participanţilor şi tragerii acestora la răspundere penală. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 531

Percheziții Baia Mare Tânăr, reținut după ce a constrâns o minoră de 12 ani să-i trimită imagini pornografice

19 Apr 2024 278

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

19 Apr 2024 179

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

19 Apr 2024 332

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 547

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 357

Poliția RomânăIntervenții ale polițiștilor

18 Apr 2024 214

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

18 Apr 2024 332

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 196

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 557

Toți abonații din municipiul Constanța rămân fără apă caldă! Când se va relua furnizarea apei calde

17 Apr 2024 931

Mangalia Bărbat reținut pentru că nu a respectat ordinul de protecție! Nu avea voie să se apropie de mama sa

17 Apr 2024 474

Județul Constanța Tânăr reținut pentru viol după ce a lăsat o fată de 13 ani însărcinată (VIDEO)

17 Apr 2024 706

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă scoate la concurs un pot vacant. Iată ce trebuie să faci

17 Apr 2024 396

ISU Iași124 de evenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 24 de ore

17 Apr 2024 262