Scandal în staţiunea Eforie Nord Chioşc alimentar închis de CJPC Constanţa, redeschis ilegal (video)

Comisarii CJPC Constanţa au identificat în cursul zilei de luni un chioş alimentar, în staţiunea Eforie Nord, căruia i s-a oprit activitatea de alimentaţie publică dar care funcţiona ilegal. Societatea a mai fost în trecut sancţionată.

De data aceasta, comisarii au dispus sancţiuni pentru obstrucţionarea, repetarea contravenţiei şi încălcarea măsurilor impuse. Administratora societăţii a refuzat însă semnarea procesului verbal iar soţul acesteia a trecut la ameninţări.

"Depistati din nou in plina activitate de « alimentatie publica », am dispus încheierea unui nou document pentru abateri repetate.
A inceput un spectacol de circ în care soţul administratorei s-a suit pe chioşc, ameninţând că se aruncă, ne-a adus injurii, a spart cântarul (lipsit de verificare metrologică), mi-a declarat că m-a înregistrat în birou cand i-am precizat ca noi nu vom proceda la ridicarea măsurii - situaţie pe care mi-o asum.

Astăzi, vom încheia cel de al doilea act, în lipsă, deoarece administratora a refuzat semnarea acestuia in momentul in care mi-am exprimat opinia cu privire la capacitatea dansei de a analiza acte normative si pentru atitudinea acesteia si a sotului in fata unei autoritati", a declarat Horia Constantinescu, comisar-şef adjunct CJPC Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Remus

23 Jul, 2018 13:18

Asa se intampla cand predecesorii la conducerea CJPC Constanta,se faceau ca fac controale.Poate ar trebui ca,conducerea centrala de la Bucuresti sa ceara propuneri din teritoriu pentru imbunatatirea activitatii.

Articole asemanatoare

Constanța O femeie a reclamat la Protecția Consumatorului restaurantul La Scoica, după ce a mâncat acolo de 8 martie. Ce spune Nicu Lascu despre incident?

04 Apr 2024 18754

Firma care deține lanțul Profi, la judecată cu Protecția Consumatorilor Constanța

24 Mar 2024 653

Constanța Control al comisarilor OPC la Restaurantul Noble din Murfatlar! Incredibil în ce condiții erau preparate alimentele (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 827

Constanța Controale ale comisarilor de la Protecția Consumatorilor în magazinele ce comercializează produse importate din China (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Mar 2024 844

Constanța Restaurantul Voila de pe bulevardul Tomis, verificat de Protecția Consumatorului! Ce amendă a luat firma lui Adel Abi Khalil

28 Feb 2024 841

Năvodari Protecția Consumatorilor Constanța a găsit nereguli la restaurantul lui Laurențiu Duță de la 3 Sud Est

15 Feb 2024 4182

O firmă din Eforie Sud, la judecată cu CJPC Constanța și ANPC Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud – Est

21 Jan 2024 725

Control la Târgul organizat în exteriorul Pavilionului expozițional Constanța. Ce nereguli au constatat comisarii OPC (GALERIE FOTO)

18 Dec 2023 1184

Dosarul dintre Profi Rom Food SRL și CJPC Constanța, pe masa magistraților

03 Dec 2023 816

Controale în magazine Auchan și Penny, din județul Constanța! Comisarii CJPC au găsit mai multe nereguli (GALERIE FOTO)

29 Nov 2023 927

Controale ANPC Lidl Năvodari propus pentru închidere temporară! (FOTO+VIDEO)

02 Nov 2023 1370

CJPC Cofetăria „Silvian”, din Constanța, a primit amenzi de 13.000 lei. Care au fost neregulile găsite (Galerie FOTO)

31 Oct 2023 2322

Controale la Constanța UPDATE. CJPC a controlat o unitate de catering din municipiu, în baza unei sesizări (FOTO)

26 Jul 2023 1307

Se închide definitiv Căminul de bătrâni Sfinții Constantin și Elena din Eforie Nord

18 Jul 2023 1509

Continuă controalele la azilele din Constanța! Deficiențe depistate de comisarii CJPC (FOTO+VIDEO)

18 Jul 2023 1676