UPDATE 2 Scandal la Nazarcea legat de ÎPS Teodosie (galerie foto)

Scandal la Crama Nazarcea!

Din primele informații, se pare că este vorba despre o punere în executare a unei hotărâri judecătorești împotriva Înalt Prea Sfinției Sale, Teodosie, de către Nicolae Marghiol.

Contactat telefonic, acesta ne-a explicat că problema este legată de Crama Nazarcea pe care, în opinia sa, ÎPS Teodosie ar fi încercat să o preia abuziv. „I-am făcut somații de nenumărate ori să elibereze spațiul, prin avocat și prin executor, dar degeaba“, ne-a declarat Nicolae Marghiol.

A;a cum arătam în edițiile anterioare, Tribunalul Constanţa a respins contestaţia Arhiepiscopiei Tomisului formulată împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa de evacuare din depozitul de vinuri din satul Culmea. Sentinţa Tribunalului Constanţa este definitivă şi a fost dată de judecătoarele Mihaela Crina Popescu şiBeatrice Mariş, la solicitarea lui Niculae Marghiol, fostul primar al localităţii Ciocârlia.
 
La instanță, fostul primar a susținut că între părţi s-a încheiat un contract de locaţiune, în data de 7.09.2012, în temeiul căruia i-a asigurat Arhiepiscopiei Tomisului folosinţa imobilului situat în oraşul Ovidiu, sat Culmea, Ferma nr. 17. După împlinirea termenului contractual, prin actul adiţional nr. 1/20.03.2013, părţile au prelungit durata contractului, până la data de 19.06.2013, iar din acel moment a operat tacita relocaţiune.
 
Întrucât Arhiepiscopia Tomisului a continuat să ocupe imobilul dat în folosinţă şi să plătească chiria aferentă, Niculae Marghiol a arătat că a procedat la denunţarea contractului printr-o notificare adresată locatarului, care constituie, în acelaşi timp, notificare de evacuare a imobilului, însă Arhiepiscopia Tomisului nu ar fi înţeles să elibereze spaţiul, deşi s-a împlinit termenul de preaviz de 30 de zile.

La momentul de față, fostul primar se află pe drum spre cramă, unde va încerca să obțină eliberarea spațiului.

UPDATE 2, ora 12.02

Ferma de la Nazarcea a devenit motiv de dispută încă din 2010 între fostul primar din Ciocârlia şi ÎPS Teodosie. Atunci ieşeau la suprafaţă diferite istorisiri ce-l aveau în centrul lor pe Înaltpreasfinţitul Teodosie. Cel care avea nemulţumiri la adresa liderului Arhiepiscopiei Tomisului era tot fostul primar din Ciocârlia, Niculae Marghiol.

Citeşte

Cine pe cine a păcălit
ÎPS Teodosie zice că Niculae Marghiol. Marghiol, invers


UPDATE 1, ora 11.00

"S-a pus sigiliu pe cramă. A fost Nicolae Marghiol cu poliția", spune un paznic.

Citeşte şi:

Arhiepiscopia Tomisului, evacuată din clădirea în care depozita vinul din Culmea (video)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unitatea Administrativ Teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea concesionarii unui teren intravilan în Comuna Poarta Albă

01 Apr 2024 510

Oficiali ai IPJ Constanța despre accidentul cu motocicleta, în apropiere de Nazarcea Poarta Albă

13 Feb 2024 919

UPDATE Accident rutier cu un motociclist, la ieșirea din Nazarcea, județul Constanța

13 Feb 2024 1197

Știri Constanța Pieton implicat într-un accident în apropierea Penitenciarului Poarta Albă

15 Dec 2023 1002

Eroii de la ISU Constanța! Cine sunt salvatorii care au intervenit la accidentul feroviar! Un bărbat a fost salvat din mașina transformată în morman de fiare (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 2482

IGPR Infotrafic Județul Constanța - Circulație rutieră și feroviară oprite din cauza unui accident

16 Nov 2023 497

UPDATE Fum dens vizibil de la etajele superioare ale unor blocuri din Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Oct 2023 2236

RAJA Constanța Mai mulți consumatori din Poarta Albă, fără apă la robinete joi

10 Oct 2023 741

Recomandări pentru evitarea aglomerației de pe DN 2A, în zona Podului Ovidiu

27 Apr 2023 963

Mai mulți consumatori din județul Constanța, afectați de o avarie RAJA

20 Mar 2023 1426

Avere și interese Melania Tamara Covaci, șef Serviciu Catagrafie, Autorizare, Înregistrare și Evidență Informatizată la DSVSA Constanţa (DOCUMENTE)

10 Jan 2023 2209

Moș Crăciun a ajuns din largul Mării Negre la copiii scafandrilor și la un grup de copii din Nazarcea, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Dec 2022 1588

Moș Crăciun ajunge din largul Mării Negre la copiii scafandrilor. Va bucura și un grup de copii din Nazarcea, județul Constanța

19 Dec 2022 1422

Primăria Poarta Albă, despre pachetele alimentare destinate pensionarilor din comună

15 Dec 2022 1578

Comisarii Gărzii de Mediu, verificări la o societate din localitatea Nazarcea. Ce au descoperit (FOTO)

24 Nov 2022 1560