Scoala Gimnazială nr. 1 din Cuza Vodă, câştigătoarea competiţiei „Educaţia îţi dă valoare!“

BRD Groupe Société Générale şi Junior Achievement a desfîşurat pentru al doilea an consecutiv proiectul „Educaţia îţi dă valoare!“. Rolul proiectului este acela de  prevenire a abandonului şcolar la nivel naţional şi la dezvoltarea competenţelor esenţiale ale adolescenţilor pentru dezvoltarea carierei. Programul educaţional Economia şi succesul s-a derulat în completarea comeptiţiei naţionale anterior amintite. În cadrul programului, profesorii coordonatorii au desfăşurat activităţi interactive la clasă şi un webinar online derulat cu voluntari BRD . Astfel, tinerii participanţi au fost ajutaţi să conştientizeze valoarea educaţiei, opţiunile de studii şi de carieră şi cum pot să îşi aleagă viitorul domeniu de interes şi jobul pe baza abilităţilor, preferinţelor şi aptitudinilor personale. Participanţii au devenit ambasadori ai educaţiei şi modele pozitive pentru colegii lor aflaţi în situaţii de risc şi au derulat în propriile şcoli campanii adresate colegilor, părinţilor şi altor membri ai comunităţii pentru a transmite un mesaj despre importanţa educaţiei bine facute. Echipa de elevi şi profesorul coordonator care au derulat campania cu cel mai mare impact la nivel local au fost premiaţi la Gala Romanian Business Hall of Fame, care a avut loc pe 28 mai la Ateneul Român din Bucureşti.

“Prin intermediul acestor activităţi consider că am atras un semnal de alarmă elevilor cu risc de abandon şi nu numai cu privire la efectele părăsirii timpurii a şcolii asupra acestora, cât şi asupra comunităţii. Activităţile realizate de elevii participanţi la competiţie au fost un exemplu pozitiv pentru colegii lor, mesajele acestora fiind mult mai bine receptate decât dacă ar fi fost transmise de adulţi,“ a spus doamna profesoară Giumali Narcis, coordonatoarea echipei câtigătoare, după cum se arată într-un comunicat de presă.

Printre echipele căştigătoare se numără şi şcoli participante sin Constanţa:
· Şcoala Gimnazială nr. 1 – Cuza-Vodă, Giumali Narcis
· Şcoala Gimnazială Dumitru I. Ionescu – Calvini, Şandru Mihaela
· Şcoala Gimnazială Romul Ladea – Oraviţa, Givadă Maria
· Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu – Galaţi, Tudorancea Anişoara
· Liceul Tehnologic Ion Bănescu – Mangalia, Băiaşu Alina Gabriela, Mihalache Iuliana Corina
· Şcoala Gimnazială Căiuţi, Stratone Laura Carmen
· Şcoala Gimnazială Constantin Brâncuşi – Medgidia, Dristaru Elena
· Şcoala Gimnazială Constantin Daicoviciu, Boran Gabriela
· Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu – Oseşti, Gosav Elena
· Şcoala Gimnazială Sfânta Vineri – Ploieşti, Puiu Tina Elena

Sursa foto: cariereonline.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Metal Construct SRL, controlată de Surghie Valentin Mihai, fost consilier local, vizată de o cerere de insolvență

20 Mar 2024 712

VIDEO+FOTO Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul bancomatului din Mamaia aruncat în aer!

02 Nov 2023 838

Claudia Pușcașu, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

22 May 2023 1183

Campanie frauduloasă online care se folosește de imaginea unei cunoscute bănci

25 Nov 2021 1299

Administratori numiți în funcție la BRD- Groupe Societe Generale. Cine sunt cei care vor ocupa aceste funcții

11 Jun 2019 2086

O bancă din municipiul Constanța va fi modernizată. Detalii

08 Jan 2019 3954

Anunț important pentru acționarii Transgaz SA, cu privire la plata dividendelor

07 Dec 2018 1740

Un nou administrator independent provizoriu numit în cadrul BRD- Groupe Societe Generale SA (document)

20 Sep 2018 2356

Transgaz SA anunță plata dividendelor pentru anul fiscal 2017. Află când şi cum se efectuează plata (document)

13 Jun 2018 2520

BRD - Groupe Société Générale convoacă Adunările Generale Ordinară şi Extraordinară ale Acţionarilor. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi (document)

09 Mar 2018 2060

Bursa de Valori București Modificări în structura de conducere a societății BRD

15 Dec 2017 2358

Numire în Consliliul de Administrație al BRD - Groupe Societe Generale SA. Cine este noul membru

12 Jul 2017 2502

Creditorul BRD GSG SA al Regsun House SRL a consultat oferta de preț a bunurilor debitoarei

30 Nov 2015 1807

Protestul salariaților BRD s-a încheiat. "Munca pentru toți, banii doar pentru voi", au scandat oamenii

09 Nov 2015 1966

Comunicat de presă Bancpost Bancpost devine cel de-al 7-lea membru al Consiliului Patronatelor Bancare

24 Sep 2015 2528