Stiri calde

Se apropie Paștele Catolic Măsuri de securitate sporite la Colosseum și la Bazilica Sf. Petru

 
Credincioșii catolici sărbătoresc duminică (27 martie), sărbătoarea Învierii Domnului, când papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie în Piața Sf. Petru și apoi, de la balconul central al Bazilicii Vaticane, va rosti Mesajul de Paște și va împărți binecuvântarea Urbi et Orbi (către Cetate și lume).
 
Presa italiană anunță că autoritățile din Italia au dispus luarea unor importante măsuri de securitate la Roma, în special în zona Colosseumului și Bazilicii Sf. Petru, unde se celebrează evenimentele religioase din Săptămâna Patimilor cu participarea papei Francisc.
 
Prefectul Romei, Franco Gabrielli, a declarat că amenințarea teroristă planează asupra capitalei italiene și în alte orașe europene și, prin urmare, a pus în aplicare, împreună cu șeful Poliției din Roma, Nicola D'Angelo, puternice măsuri de securitate în locurile considerate posibile ținte. D'Angelo le-a cerut, totuși, cetățenilor să "nu trăiască cu teamă", dând asigurări că "nu există indicii specifice cu privire la posibilitatea unui atac în acest moment" în capitală.
 
La Colosseumul din Roma are loc în această seară, cu participarea papei Francisc, tradiționala Cale a Crucii, care constă în parcurgerea unui itinerar reprezentând drumul lui Iisus Hristos cu Crucea pe umeri de la palatul lui Pilat până la Calvar, unde a fost răstignit și a murit.
 
În ultimele ore zona a fost atent verificată de către unități de geniști și antiteroriste pentru a asigura siguranța la acest eveniment la care participă zeci de mii de credincioși catolici. A fost întărită, de asemenea, prezența Poliției în jurul bazilicii Sf Petru, la intrarea căreia au fost instalate detectoare de metale.
 
Sistemul de alertă teroristă în Italia se află la nivelul 2 după atacurile de la Paris, dar după atacurile de la Bruxelles a fost întărită securitatea în aeroporturi, stații de metrou și pe calea ferată în principalele orașe italiene.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, a transmis un mesaj cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a Floriilor

01 Apr 2018 587

Constanţa. Sute de catolici sărbătoresc astăzi Învierea Domnului. Mesajul preşedintelui României, Klaus Iohannis

01 Apr 2018 870

O gravidă a fost ucisă de cumnat, sub ochii celor doi copii!

29 Mar 2016 1942

Peste 25.000 de poliţişti asigură măsurile de ordine publică cu ocazia Paştelui Catolic

27 Mar 2016 729

Zi liberă pentru toți elevii și angajații de Paștele catolic!

24 Mar 2016 2536

PNL, despre convocarea Parlamentului de PSD „Vor să lase fără obiect contestația liberalilor la CCR”

03 Apr 2015 1054

MAI/ Măsuri Paştele Catolic şi Floriile ortodoxe

03 Apr 2015 1039

Stropitul, în amintirea zeiţei fertilităţii şi a primăverii Obiceiuri şi tradiţii de Învierea Domnului la catolici

30 Mar 2013 2321

Au serbat Pastele de doua ori

18 Apr 2009 1013

Sarbatoarea Pastelui - simbol al luminii, sacrificiului si purificarii

26 Apr 2008 935

Sindicatele profesorilor Interzicerea tichetelor-cadou creeaza o discriminare pe criterii religioas

17 Apr 2008 446

Doi indieni au fost sechestrati si violati la Roma de patru romani, in noaptea Pastelui catolic

26 Mar 2008 698

Oituz, un sat de catolici

17 Apr 2006 7142