Se apropie Paștele Catolic Măsuri de securitate sporite la Colosseum și la Bazilica Sf. Petru

 
Credincioșii catolici sărbătoresc duminică (27 martie), sărbătoarea Învierii Domnului, când papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie în Piața Sf. Petru și apoi, de la balconul central al Bazilicii Vaticane, va rosti Mesajul de Paște și va împărți binecuvântarea Urbi et Orbi (către Cetate și lume).
 
Presa italiană anunță că autoritățile din Italia au dispus luarea unor importante măsuri de securitate la Roma, în special în zona Colosseumului și Bazilicii Sf. Petru, unde se celebrează evenimentele religioase din Săptămâna Patimilor cu participarea papei Francisc.
 
Prefectul Romei, Franco Gabrielli, a declarat că amenințarea teroristă planează asupra capitalei italiene și în alte orașe europene și, prin urmare, a pus în aplicare, împreună cu șeful Poliției din Roma, Nicola D'Angelo, puternice măsuri de securitate în locurile considerate posibile ținte. D'Angelo le-a cerut, totuși, cetățenilor să "nu trăiască cu teamă", dând asigurări că "nu există indicii specifice cu privire la posibilitatea unui atac în acest moment" în capitală.
 
La Colosseumul din Roma are loc în această seară, cu participarea papei Francisc, tradiționala Cale a Crucii, care constă în parcurgerea unui itinerar reprezentând drumul lui Iisus Hristos cu Crucea pe umeri de la palatul lui Pilat până la Calvar, unde a fost răstignit și a murit.
 
În ultimele ore zona a fost atent verificată de către unități de geniști și antiteroriste pentru a asigura siguranța la acest eveniment la care participă zeci de mii de credincioși catolici. A fost întărită, de asemenea, prezența Poliției în jurul bazilicii Sf Petru, la intrarea căreia au fost instalate detectoare de metale.
 
Sistemul de alertă teroristă în Italia se află la nivelul 2 după atacurile de la Paris, dar după atacurile de la Bruxelles a fost întărită securitatea în aeroporturi, stații de metrou și pe calea ferată în principalele orașe italiene.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Catolicii din Constanța prăznuiesc, duminică, Paștele Monseniorul Ieronim Iacob - „Doresc credincioșilor catolici din Vicariatul Dobrogei sărbători binecuvântate!“

30 Mar 2024 707

Paștele Catolic 2023 În mesajul său, papa Francisc le-a cerut ruşilor să caute să afle adevărul despre invazia declanşată de ţara lor în Ucraina (VIDEO)

09 Apr 2023 1360

Paștele Catolic 2023. Noaptea Sfântă a Învierii Domnului, celebrată la Biserica „Sfântul Anton de Padova" din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2023 1511

Mesaje de Paștele catolic 2023. Urări și felicitări pentru rude, prieteni și familie

08 Apr 2023 4010

Paștele la catolici Monseniorul Ieronim Iacob - „Paștele să ne aducă lumii greu încercate în acești ultimi ani, o noua revărsare de haruri“

08 Apr 2023 1231

Președintele României, Klaus Iohannis, mesaj de Paștele catolic și Floriile Ortodoxe. „Iubirea aproapelui să triumfe pretutindeni în lume!“

16 Apr 2022 1373

La ce trebuie să fim atenți când ne facem piața pentru Sărbătorile Pascale

30 Mar 2021 1885

Imagini de la eveniment Slujbă la Biserica „Sfântul Anton“ din Constanţa cu ocazia Paştelui catolic (galerie foto)

21 Apr 2019 2072

Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, a transmis un mesaj cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a Floriilor

01 Apr 2018 1904

Constanţa. Sute de catolici sărbătoresc astăzi Învierea Domnului. Mesajul preşedintelui României, Klaus Iohannis

01 Apr 2018 2382

O gravidă a fost ucisă de cumnat, sub ochii celor doi copii!

29 Mar 2016 3147

Peste 25.000 de poliţişti asigură măsurile de ordine publică cu ocazia Paştelui Catolic

27 Mar 2016 1643

Zi liberă pentru toți elevii și angajații de Paștele catolic!

24 Mar 2016 3811

PNL, despre convocarea Parlamentului de PSD „Vor să lase fără obiect contestația liberalilor la CCR”

03 Apr 2015 1956

MAI/ Măsuri Paştele Catolic şi Floriile ortodoxe

03 Apr 2015 1788