Se apropie Sărbătorile Pascale. Crescătorii de animale estimează o creștere a prețurilor la carnea de miel. Ce preț ar putea avea

Preţul cărnii de miel ar putea ajunge, în preajma Sărbătorilor Pascale, la 12-14 lei/kg în viu, faţă de 9-12 lei/kg cât se înregistrează în această perioadă în funcţie de zonă, potrivit estimărilor Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine (ACEBOP), citate de Agerpres.ro

"Pe sectorul de ovine, preţul previzionat la miel de 12-14 lei pe kilogram în viu va ajunge undeva aproape de Paşte. Astăzi, ne aflăm la 9 - 12 lei pe kilogram în viu în funcţie de zonă. Ce este negativ pe partea de ovine este faptul că se continuă exportul de animale vii, iar abatorizarea a scăzut cu aproximativ 32,8%. Vindem în continuare materie primă fără să ne gândim că am câştiga mai bine vânzând produse cu valoare adăugată. La ora actuală avem contracte cu Libia, urmează Iordania şi Iran", a declarat recent preşedintele ACEBOP, Mary Pană.


În 2017, România s-a situat pe locul patru în rândul statelor membre, după Regatul Unit, Spania şi Grecia, la efectivele de ovine şi caprine deţinute, cu un total de 11,485 milioane de capete, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cu excepţia anului 2010, aceste efective au înregistrat creşteri în fiecare an, în 2017 fiind consemnate cu 36,6% mai multe oi şi capre faţă de anul 2006.

În ceea ce priveşte piaţa bovinelor vii, şeful asociaţiei crescătorilor şi exportatorilor de animale a precizat că pe export situaţia este negativă, piaţa fiind în scădere din cauza vânzărilor din America de Sud " la preţuri incredibil de mici".

"Pentru bovinele noastre avem pieţe în aşteptare şi în derulare. Libia este o piaţa în derulare, aşteptăm Iordania, Irak, Iran. Avem fermieri în România cu bovine de peste 500 de kilograme care aşteaptă de o zi pe alta aceste contracte. Fermierii, crescători de bovine din România, se plâng mai ales de politica Uniunii Europene în acest domeniu, nu de politica românească, pentru că pe plan naţional noi suntem foarte mici jucători. La ora actuală, acordul cu Iran este semnat, deci Tracian Beef, membru ACEBOP, a semnat deja acordul cu Iran. Mulţumim Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Agriculturii şi ambasadelor. În schimb, Turcia nu este o prioritate în acest moment pentru noi pentru că preţurile sunt foarte mici", a mai spus preşedintele ACEBOP.


Liderul Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine a participat, miercuri, la o dezbatere privind industria cărnii din România.

Conform datelor INS, la 1 decembrie 2017 erau 2,011 milioane capete bovine, în scădere cu 38,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2017. La jumătatea anului 2018, efectivele înregistrau un nou recul până la 2,002 milioane exemplare. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Catolicii din România sărbătoresc azi Floriile. Tradiții și obiceiuri

24 Mar 2024 613

Postul Paştelui 2024 începe astăzi, 18 martie. Tradiții și obiceiuri românești

18 Mar 2024 1443

Handbal Egal la Medgidia, între CSM Constanța și Potaissa Turda. Meci dramatic, cu accente de thriller! (GALERIE FOTO)

07 Sep 2023 1511

Calendar-Ortodox 2 mai - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

02 May 2023 1118

Andrei Pleșu, despre comportamentul ÎPS Teodosie - „Nu poate fi amendat instituțional de nimeni și de nimic”

27 Apr 2023 1489

Bilanțul minivacanței prilejuite de Sfintele Sărbători Pascale. Unde au intervenit salvatorii tulceni

18 Apr 2023 954

Intervenții ISU Dobrogea 10 accidente rutiere în perioada Sărbătorilor Pascale la Constanța

18 Apr 2023 970

Sărbătorile Pascale la Constanța Peste 1.200 de polițiști au asigurat ordinea și liniștea publică (FOTO)

18 Apr 2023 970

Câte zile libere mai sunt în 2023. Românii se pregătesc pentru o nouă minivacanță

18 Apr 2023 1474

Câte persoane s-au prezenta la UPU din cadrul Spitalului Județean Constanța, în preajma sărbătorilor pascale?

18 Apr 2023 1017

Tradiții și obiceiuri în a treia zi de Paște. Ce nu trebuie să faci în această zi

18 Apr 2023 1949

Ghinion de Paște pentru un șofer care conducea un autoturism înmatriculat în București. Cum a fost surprins pe o plajă din județul Constanța (GALERIE FOTO)

17 Apr 2023 4783

Militarii români din cadrul Companiei Manevră ALTHEA, rotația a II-a au sărbătorit Paştele în baza militară EUFOR din teatrul de operații Bosnia și Herțegovina (GALERIE FOTO)

17 Apr 2023 1384

Sondaj de opinie Friptura de miel și drobul, în topul preferințelor preparatelor de Paște

17 Apr 2023 1211

IGSU În Noaptea de Înviere, aproape 5.000 de pompieri au fost la datorie. Intervențiile au scăzut față de anul trecut

16 Apr 2023 3224