Se întâmplă acum! Peste 250 de polițiști, dislocați pentru descinderi în București și în trei județe din țară


La această oră, peste 250 de polițiștii din Călărași, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, efectuează 53 de percheziții domiciliare în județele Călărași, Ilfov, Giurgiu și în București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete. 38 de mandate de aducere vor fi puse în executare.
 
În data de 5 iulie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași efectuează 53 de  percheziții domiciliare în județele Călărași, Ilfov, Giurgiu și municipiul București.
 
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete.
 
Din cercetări a rezultat că, în perioada ianuarie – iunie a.c., mai multe persoane ar fi achiziționat, transportat, depozitat importante cantități de țigarete provenite din contrabandă și ulterior oferite spre comercializare, pe raza județului Călărași.
 
Polițiștii vor pune în aplicare 38 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru audieri.
 
Acțiunea beneficiază și de suportul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor București. La activități participă și polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 268

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 341

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 413

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 465

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 543

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 753

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 463

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 434

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 577

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 692

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 387

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 594

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 460

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 459

Județul Constanța Tânăr reținut pentru viol după ce a lăsat o fată de 13 ani însărcinată (VIDEO)

17 Apr 2024 793